Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:12 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa şi iubirea faţă de aproapele

ro

05 Jun, 2012 01:00 2012 Marime text

ada_noua.jpgPe vremea asta, peste şapte, opt, nouă zile, în Constanţa va fi mizerie. Dar una serioasă. Ne vom împiedica de mii de pliante, vom călca în picioare programe electorale, chipuri de candidaţi prea „fotoşopaţi" şi promisiuni fantasmagorice sau, din contră, realiste.

Dar pentru că suntem fie prea ocupaţi, fie prea scârbiţi de o pseudo clasă politică prinsă în permanenţă în mijlocul atâtor trădări şi combinaţii, nu ne mai interesăm de proiecte care ar putea să devină realitate, de viziuni, de perspective. Ne vom dezlipi pliantele de pe sandale şi vom lăsa în urmă alegerile din 10 iunie. Vom merge înainte. Şi ce dacă au trecut patru ani de la cel mai recent scrutin pentru Primăria Constanţa? Ce dacă am aşteptat patru ani ca să votăm o singură dată? Am mai trăit asta, am mai văzut asta, am mai scris despre asta... Alegerile locale ediţia 2012 nu sunt o premieră, nu sunt la promoţie, la reduceri, nu reprezintă vreo ofertă specială.

Pe vremea asta, peste şapte, opt, nouă zile, ne vom întreba, probabil: dar candidaţii unde se duc când se duc? Se întorc la afacerile lor, la prietenii care îi mint că au şanse reale să câştige mandatul de primar? Plâng pe umărul staff-ului, ăla mediocru, pe care l-au plătit exorbitant, dar care nu ştie să scrie un banal comunicat de presă, care nu ştie unde sunt sediile instituţiilor publice locale, care are mari, mari probleme de comunicare?

Primăria Constanţa e cea care seduce de fapt, nu candidaţii. Ei abandonează, dar fără a mai seduce în prealabil. Primăria asta e zâna din poveşti. E fata cu forme rubensiene de care se bucură însă prea puţini. E „piesa rară", de colecţie. Râvnita, adulata, invidiata. Cea pe care vor să o răpească, s-o ducă acasă, s-o sechestreze prea mulţi doritori de funcţie. Ca şi cum odată cu primăria ar descoperi şi peştişorul de aur care îndeplineşte toate dorinţele. No offence!

De ce, totuşi, atâţia candidaţi? De ce atâţia oameni despre care nu ştim nimic şi care n-au catadicsit să-şi lipească un afiş, de pe care să ne zâmbească fals? De ce atâţia aspiranţi pe care nu-i recomandă mare lucru şi care, odată alegerile „consumate", se vor întoarce în anonimat? Fiindcă Primăria Constanţa te inspiră. Să dai, să ajuţi, să ridici, să inaugurezi. Din iubirea faţă de aproapele, evident!

Cum rămâne însă cu Peninsula? Cu mizeria, cu ruina, cu tristeţea, cu bătaia de joc de-acolo? Cu trotuarele de doar 50 de centimetri lăţime? Cu strada Badea Cîrţan, pe care se circulă ca la balamuc? E doar una dintre multele pe care traficul înseamnă „Marlboro adventure". Cu revista „Tomis"? Vara asta i se va face pomana de doi ani. Cum rămâne cu taxa de linişte pe care o plătesc toţi agenţii economici? Se simt ei mai în siguranţă? Cum rămâne cu oraşul prostituat, în care cultura e sistematic lichidată? Constanţa înseamnă şi asta. Cine şi cum va rezolva aceste probleme? Şi mai ales, de ce? Pentru că, dacă o va face, asta nu va fi din iubirea faţă de aproapele.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii