Prototipul

O firma care facea pasta de dinti se chinuia sa-si creasca veniturile discret, adica fara ca lacomia ei sa bata prea tare la ochi: "ce sa-i mai facem?" se intrebau baietii a caror singura treaba era lupta cu procentelul. Roteau tubul pe toate fetele si nu le canta nici o pasarica prin cap. Cum sa vanda aceeasi marfa dar sa-l convinga pe om ca-i mai grozava, ca sa scoata mai multe parale din buzunar? S-au caznit, au sucit-o, au indoit-o, nimic! "Sa bagam clor in ea, sa albeasca si cerul gurii? Neee, slabut, n-o sa prinda. Sa bagam o chestie care sa alunge tantarii cand casti? Neee, riscant, vara trece si ramanem cu stocul pe cap. Sa combinam pasta de dinti cu crema de ghete? Black&White, doua tuburi in unul: ideal cand pleci in voiaj!" Neee, ce voiaj? Nu mai au oamenii bani, unde sa plece? Pai, de saracie, multi nici macar nu se mai incalta. Mai grav, nici nu se mai spala pe dinti! Ce sa spele daca nu sunt bani de mancare?" Dar o firma care-si respecta cat de cat lacomia nu se da niciodata batuta: daca esti inventiv, poti prospera foarte bine din nevoile altora. Saracii sunt mai vulnerabili, mai "generosi", sunt dispusi, adica, la cele mai mari nebunii. Cu cat se zbat mai mult sa scape din lant, cu atat se infunda mai tare. Un tinerel prinse ideea din zbor si prezenta un proiect revolutionar: "sa facem o pasta de dinti cu aroma de mancare! Te speli pe dinti si te simti de parca ai halit o ciorba de burta, o tochitura sau niste cartofiori cu mujdei. Putem baga si un gaz usor, pentru ca cel care a folosit-o sa ragaie ca si cum s-a ridicat de la masa. Si mai este un avantaj. Nu-i asa ca trebuie sa te speli pe dinti dupa fiecare masa? Dupa ce se spala, omul se simte ca si cum ar fi servit masa, asa ca se spala iar. Asta e! Il facem dependent! Spalatul pe dinti ar putea deveni ca fumatul! Sa facem pachete cu cate 20 de tubulete inauntru". De aici ideile au luat-o razna. Se declansa o zarva de nedescris iar consiliul se imparti in doua cete: conservatorii (cu tample albite sau cu chelie, pe care firma ii crescuse de mici) spuneau ca ideea era fantezista si se inversunau sa apere cu ghearele si cu protezele (ca dinti nu mai avea nici unul) traditionalele arome de kiwi, ananas sau lamaie. Se investise atat de mult in ele, erau insasi identitatea produsului lor! Un abandon ar fi dus la o catastrofa: pana sa impui pe piata o pasta cu gust de ceapa, firma s-ar face oale si ulcele. Ceilalti, reformatorii, se agatau de idee si cautau o formula de compromis: "aroma ar putea fi aleasa dintr-o gama culinara discreta, iar aspectul si consistenta pastei sa se schimbe fundamental. In loc de viermisorul ala sintetic care apare cand apesi pe tub, sa iasa o substanta sanatoasa, asemanatoare mamaligutei cu branza si smantana. Ce vede omul cand pune pasta pe periuta de dinti? O porcarioara de plastic, o chimicala, o ordinarie sintetica. Ce te-ar putea lega de ea? Nimic: toate pastele din univers vand aceeasi substanta, acelasi carnacior albicios sau dungat, cu arome anemice, lispite de vlaga. Nimic care sa te zvarcoleasca, sa-ti mearga la inima, sa-ti ajunga pana-n rarunchi, sa-ti atinga resorturile intime, sa-ti trezeasca cele mai sfinte dorinte! Or, desi s-au lasat lesne urbanizati, majoritatea oamenilor sunt inca rurali, sunt primitivi pana-n maduva oaselor! In secret, ei tanjesc dupa inefabil, dupa absolut, scancesc dupa vesnicia satului, dupa asprimea lutului crapat de sub talpile goale ori dupa aerul sanatos de la coada vacii." La faza asta, cele doua cete erau sa se incaiere: conservatorii, care stiau foarte bine unde bat reformistii, considerara fraza aceasta un afront personal si sarira sa ii stranga de gat. Cei mai batrani aveau chiar lacrimi in ochi: "ne-am zbatut atat sa ajungem aici! Pentru ce? Unde-i recunostinta? E posibil? Tinerii din ziua de azi nu mai au nici o limita?" Sedinta fu suspendata si cetele au fost puse sa lucreze pe grupe de lucru. De fapt conservatorii n-au lucrat mai nimic, considerand ca, din moment ce nu merge rau, se cheama ca e bine. Iar pentru a fi si mai bine trebuia, cel mult, sa se combine o aroma cu alta si gata, ai un produs nou nout! Reformistii lucrasera intens la prototipul cu arome de mamaliguta cu branza. Nu era rau, dar au constatat, in final, ca pasta, prea consistenta, refuza sa iasa prin gaurica tubului. Asa ca la prezentare, disperati ca muncisera in zadar, au luat o foarfeca si-au marit gaura. Acesta se dovedi gestul secolului. Conservatorii, unsi cu toate pastele si alifiile, au auzit imediat sunetul paralelor, asa ca sarira in sus: "asta era! sa marim gaura!". Asa se intampla de regula: cand doua idei se bat cap in cap, sfarsesc prin a se impleti. Fu comandat un alt prototip, cu o pasta ce combina arome traditionale, cat sa para ceva super-nou, cu un look agresiv si o gaura marita discret: studiul de piata dovedi ceva senzational! Oamenii obisnuiau sa aseze pasta dupa lungimea periutei de dinti, nu dupa grosimea substantei. Prin urmare consumul va creste nitel, deci si volumul vanzarilor se va salta: cine sta sa masoare cat tine pasta? Ca sa fie si mai pervers, prototipul cel nou nu mai avea tub de metal, ci din plastic - si inca unul foarte subtire: studiul spunea ca majoritatea il apasa spasmodic, asa ca o bucatica de pasta va pica in chiuveta, ingrasand, discret, procentelul firmei. Perversiunea-i prea fina ca sa se prinda clientul. In cel mai rau caz isi va chelfani odraslele pentru risipa. Si specia continua sa se dezvolte.