Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:10 15 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD intra in legalitate

ro

19 Aug, 2009 02:00 1201 Marime text

mihaela_editorial.jpgÎn contextul crizei economice pe care o traversăm, social-democraţii, participanţi la guvernare, se confruntă cu o situaţie total neplăcută în contextul apropierii alegerilor prezidenţiale şi sunt nevoiţi să „ofere" funcţii celor ce stăpânesc bazine electorale importante.

Luarea unor măsuri ce vor afecta mii de potenţiali alegători ai candidatului PSD la şefia statului îl obligă pe Mircea Geoană să cânte după cum îi dictează unii lideri din teritoriu. Şi cum baronii locali sunt cei care pot mobiliza „subordonaţii", în schimbul acestui „serviciu" ei vor să deţină şi frâile partidului „cu acte în regulă". În timp ce alte partide preferă să nu işte disensiuni prin organizarea de alegeri interne, PSD se pregăteşte de congres pentru a îndeplini dorinţele de preamărire a unora.

Aşa se explică anunţul coordonatorului campaniei PSD, Viorel Hrebenciuc, privind convocarea evenimentului în perioada 12 - 19 septembrie.  De altfel, decizia a fost luată în cadrul unei întruniri a grupului strategic de campanie a PSD, aspect ce confirmă afirmaţia mea anterioară. E drept că, în conformitate cu statutul PSD, congresul extraordinar are menirea de a valida candidatul partidului la preşedinţia României. Însă motivul principal al convocării evenimentului este acela de a legaliza influenţa manifestată de anumiţi lideri PSD prin acordarea unor funcţii de conducere la nivel central. Astfel, preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, va fi validat, în sfârşit, secretar general al PSD. Congresul extraordinar al PSD va aduce şi alte nominalizări. Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, se va alătura celorlalţi vicepreşedinţi ai partidului, iar preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, va completa echipa tot în ipostaza de vice.

Mai dificil va fi pentru Geoană să se asigure de susţinerea echipei Mazăre - Constantinescu. Cei doi lideri PSD Constanţa nu aleargă după funcţii politice la nivel central. În schimb, ei sunt adepţii promovării oamenilor lor în posturi-cheie, iar proiectele şi programele lor să nu fie blocate ci, dimpotrivă, susţinute fără prea multe obiecţii sau modificări. Ori, la acest capitol, Mircea Geoană nu prea are un cuvânt important de spus. Mai mult, ultima decizie a Executivului privind reducerea personalului din primării şi consilii judeţene îi deranjează... Iar ameninţarea guvernanţilor referitoare la nealocarea, anul viitor, decât a fondurilor necesare pentru funcţionarea acestor instituţii pe baza organigramei impuse poate deveni realitate, mai ales că 2010 nu mai este an electoral.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii