Purtator de cenzura

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public prevede, printre altele, şi ca instituţiile publice să stabilească un program de audienţe pentru public. Din păcate, legea nu este respectată de toată lumea.

Ziarul nostru a luat iniţiativa de a publica în ediţia online programul de audienţe al instituţiilor publice, pentru a veni în ajutorul cetăţeanului dezorientat, dezgustat şi plimbat mai ceva ca mingea de ping-pong prin maldărul de hârţogăraie şi cinism ce-şi face veacul prin multe instituţii din cele numite publice. Unele dintre aceste „entităţi" publice au inspiraţia şi bunul simţ de a-şi face public programul de audienţe, pentru a facilita relaţia cu publicul. Alte însă, nu. Din această ultimă categorie de instituţii, ai cărei angajaţi sunt retribuiţi din banii contribuabililor, adică din buzunarul nostru, face parte şi Consiliul Judeţean Constanţa, un monument de... dispreţ la adresa cetăţeanului, a celui care plăteşte din buzunarul său pentru a ţine în spinare o hardughie de funcţionăraşi, care să-i trântească uşile în nas de câte ori are o problemă, care, culmea, este de competenţa lor.
Pentru a afla când binevoiesc „alteţele" din conducerea CJC să-şi facă timp şi pentru un om amărât, sărac lipit de pildă, care-şi rupe de la gură să-şi ia un bilet pentru a veni la judeţ cu jalba în proţap - că nu vine de drag, ci are o problemă - l-am contactat, cum era firesc, pe purtătorul de cuvânt al instituţiei. Am ignorat primul refuz, manifestat prin diverse codeli, ştiind cu cine avem de-a face şi am insistat să aflăm programul de audienţe al şefului instituţiei, Nicuşor Constantinescu, şi al secunzilor săi. Eforturile noastre de a afla când pot fi găsiţi cei din conducerea CJC de către publicul larg s-au succedat timp de două săptămâni, fără niciun rezultat. Dispreţul şi indiferenţa reprezentantului instituţiei publice, a purtătorului de vorbe, Cristian Moldovanu, a culminat ieri, când, auzind că invocăm Legea 544, s-a isterizat, acuzându-ne de comportament agresiv. Dacă agresivitatea poate fi sinonimă cu perseverenţa de a afla un lucru de interes public, cum este programul de audienţe al unei instituţii publice, atunci da, am fost agresivi, deşi nu am ridicat tonul. Purtătorul de cuvânt, în schimb da. Ne-a „explicat" pe un ton pe care chiar l-aş numi agresiv, că nu există un program de audienţe şi că omul poate veni oricând să facă o cerere scrisă, în baza căreia, ulterior - a se citi mai târziu, mult mai târziu sau prea târziu - să fie chemat să stea de vorbă cu cineva. Absurd. Astfel de personaje plătite din banul public, la care cu toţii cotizăm, îngreunează relaţia cetăţean - instituţie publică, deşi, culmea, sunt plătite să o faciliteze. Dar ne-am obişnuit să aruncăm bani de pomană. De ce să nu plătim şi un purtător de cuvânt care împiedică liberul acces la informaţie?