Radu Mazare. Ipocrizia mastilor victoriei

Multă vreme, am crezut despre Radu Mazăre că este un om puternic. Îl vedeam cu diferite ocazii bravând pe la televizor, pe la conferinţele de presă, pe la întâlnirile cu alegătorii, auzeam despre isprăvile sale de la şedinţele de consiliu local şi mă gândeam că, cel mai probabil, asta înseamnă a fi un om puternic: a nu te lăsa intimidat de nimic, ci, mai degrabă, a-i intimida pe alţii, a şti să te impui.

În ceea ce mă priveşte, la acest moment, pot să-mi asum greşeala ce-am comis-o: Radu Mazăre nu este nicidecum un om puternic. Cel puţin, nu în viziunea mea. Un om cu adevărat puternic este stăpân pe sine în orice situaţie, în orice împrejurare, se arată oamenilor aşa cum este şi sub acest chip face în aşa fel încât să i se împlinească vrerea. Nu se ascunde, în funcţie de împrejurări, sub o mască sau alta, pentru a-şi înşela adversarii şi a-şi smulge victoria prin viclenie, prin înşelătorie. Un om cu adevărat puternic nu se înjoseşte într-o asemenea măsură încât, prin prefăcătorie, să-şi însuşească pe nedrept o victorie condamnabilă din punct de vedere uman. A fi un om puternic, în opinia mea, nu înseamnă nicidecum să scoatem masca autovictimizării din sertare, oricând este convenabil şi împrejurările o cer, iar cu ea pe chip să defilăm în perfidie spre marea victorie. Nu înseamnă să stârnim o milă şi o compasiune ce nu ne aparţin de fapt şi de drept, ci pe care urmărim să le uzurpăm pentru a ne ajuta în realizarea scopurilor nelegitime pe care le avem în vedere. Sunt dezamăgită să spun că, dată fiind o anumită conjunctură, am avut neplăcerea să constat tocmai aceste trăsături şi caracteristici la cel pe care, acum câţiva ani, îl consideram a fi unul dintre oamenii puternici. Departe de sentimentele de încredere în sine, siguranţă şi fermitate pe care le inspiră un om cu adevărat puternic, singurul sentiment pe care mi l-a inspirat primarul a fost unul de milă „siluită". În opinia mea, acesta nu este comportamentul unui om puternic. După cum văd eu lucrurile, acesta este comportamentul unui om slab, al unui om care vrea să câştige şi, mai ales, să se impună, pretinzând că este o cu totul altă persoană. Al ipocritului care, după ce-şi însuşeşte succesul, îşi leapădă cât colo diversele măşti ce i-au servit la smulgerea victoriei şi îşi arată adevărata faţă. Ceea ce înseamnă, în opinia mea, şi faptul că primarul nu este mândru să-şi poarte masca aroganţei şi a trufiei în orice context. Că primarul nu-şi asumă imaginea pe care a oferit-o constant publicului. Înseamnă, din punctul meu de vedere, că, în anumite împrejurări, primarul este ruşinat sau se teme să-şi însuşească acel comportamentul de carnaval cu care pare să ne fi obişnuit în ultima vreme. Iar ruşinea şi teama în niciun caz nu caracterizează un om puternic. Ci doar pe unul patetic.