Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:39 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Revolutiile" judecatorului Epure

ro

15 Feb, 2010 04:21 2007 Marime text
cecilia_zarea_2.jpgUnul dintre evenimentele majore ale săptămânii trecute a fost arestarea afaceristului Sergiu Bahaian de către magistraţii constănţeni, suspectat că ar fi iniţiat şi coordonat o grupare de tip mafiot, care racola oameni ai străzii şi îi folosea drept paravan în vederea realizării intereselor reţelei.

Ulterior, pionii respectivi erau asasinaţi, fie pentru că se lăcomeau la bani, fie pentru că liderii grupării nu doreau să-şi asume riscul ca foştii acoliţi să răspundă întrebărilor sâcâitoare ale oamenilor legii. Ceea ce mă frământă, la acest moment, la cazul Bahaian este viziunea judecătorului Marius Cristian Epure asupra întregii afaceri. Contextualizând, judecătorul Epure, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, este magistratul care a făcut opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de Sergiu Bahaian şi al revocării arestării preventive a suspectului, cu consecinţa punerii sale de îndată în libertate, dacă nu era reţinut sau arestat în altă cauză. Cu alte cuvinte, magistratul a fost de o cu totul altă părere decât procurorii DIICOT constănţeni, care au cerut arestarea lui Bahaian, printre altele, pentru că lăsarea lui în libertate ar reprezenta un pericol public. După cum văd eu problema, judecătorul nu este de părere că un om suspectat că ar fi ordonat asasinarea cu sânge rece a cel puţin două persoane ar putea reprezenta un pericol public. Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, trebuie avut în vedere faptul că, în acest caz, Sergiu Bahaian nu era picat din întâmplare în dosar ci că, din contră, există probe care-l incriminează. Magistratului nu i se ceruse să se pronunţe cu privire la o posibilă condamnare a suspectului, ci doar să verifice dacă sunt sau nu indicii potrivit cărora, printre altele, lăsarea în libertate a individului despre care se presupune ca a instigat la comiterea de omoruri deosebit de grave ar reprezenta un pericol. Am înţeles că judecătorului în cauză îi place să se gândească la sine ca fiind un revoluţionar al sistemului. Iar cap de listă între „revoluţiile" pe care le-a „năşit" cu viziunile sale... originale este eliberarea lui Shyti Blenis, în 2005. Suspectat că ar fi ucis trei persoane, alături de Ştefan Niculescu, dar pus în libertate „de îndată" de magistratul Epure, Blenis a fost depistat pe aeroport, când încerca să fugă din ţară. În 2007, când Blenis fusese deja condamnat pe viaţă în primă instanţă, acelaşi magistrat a încercat să-l elibereze din nou. „Este părerea mea din 2005 şi mi-o păstrez", îşi motivase judecătorul decizia. În 2009, Blenis a fost condamnat definitiv. Printre alte „revoluţii" ale magistratului în discuţie se numără şi eliberarea a trei indivizi suspectaţi de trafic internaţional de cocaină. Unul din cei trei era tocmai Vasile Tiba, bănuit a fi capul unei reţele mafiote specializate în trafic de narcotice. Halal revoluţie!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • =))) 22 Mar, 2010 13:28 aberatii=)))......vreau sa vad si eu vila de la eforie=)))
  • yo 15 Feb, 2010 14:12 din ce cauza credeti ca Marius Epure face chestiile astea? de prea destept? ori de prea prost? nu, deloc !!! ci din cauza ca este un judecator corupt. blenis i-a dat 100.000 euro si judele si-a construit o vila la eforie. cu bahaian cine stie ce afacere e. oricum, el e pus pe spagi grele, iar cine trebuie sa le vada se complace. rusine judecatorilor din constanta ca tolereaza un asemenea specimen !
  • justice 15 Feb, 2010 10:10 el este cel cate impreuna cu toedor nita l au eliberat pe criminalul blenis- a fost arestat iar pe aeroport=atunci a fost o ancheta csm condusa de deliorga care era si el anchetat de csm- a fost scos basma curata cit au primit spaga? pe toti ii tine in brate basescu