Sa fie scandal!

Intr-un mare oras se instaleaza, la intervale scurte, trei croitori. Primul isi vopseste pe firma: "cel mai mare croitor din acest oras". Al doilea supraliciteaza: "cel mai mare croitor din lume." Ultimul venit isi croieste o firma pe masura concurentei: "cel mai mare croitor de pe aceasta strada". Am cules anecdota dintr-un manuscris care-a ajuns la redactie la bratul unui domn in etate. Acesta tinuse foarte mult sa ne faca cunostinta, urmand, probabil, logica enuntata mai sus: eram cea mai mare redactie de pe strada aceea. Asa ca cel mai mare editorialist care locuise vreodata-n pantofii mei cunoscu cel mai mare manuscris care umbla, in zona peninsulara, la bratul unui domn in etate. Acest sir de potriveli si superlative, intr-un mare oras ca al nostru, trebuia musai sarabatorit. Pentru ca, totusi, nu mi-era clar cum se procedeaza-n situatii de-astea festive, purtatorul de manuscris, care se recomanda I. Ciobanu, ma dumiri: eram tanar, aveam dinti ascutiti, asa ca se-astepta sa ii folosesc cum imi vor spune mie falcile ca-i mai bine. Aha, un chiolhan cerebral, mi-am zis si, nu stiu de ce, imediat mi-am adus aminte de scena in care Charlot se-nfrupta cu nesat din talpa unui galos. Aveam in fata "un manuscris scandalos", imi sufla purtatorul, convins ca-mi voi lega imediat bavetica si ma voi pune pe clefait. Cand colo am facut taman invers: dupa o scanare frugala a manuscrisului, l-am pus la camara, pentru zile mai albe. Ar fi stat acolo, probabil, mult timp, innobilandu-se precum vinul, odata cu blanda alunecare a timpului printre borcanelele ordinare de muraturi. Insa I. Ciobanu, mai nabadaios ca un june pornit la petit, avea alta parere. Asa ca reveni la redactie, pistonandu-ma sa grabesc scandalul. Nu numai ca-i era indiferent cum voi scrie si ce voi scrie, dar parca ma si ruga nitel sa-i masacrez opera, intuind ca mai paguboasa decat razboiul e linistea sepulcrala, pacea indolentei, bezna care-i innoada in aceeasi oala statuta pe neghiobi si pe hartuiti. I. Ciobanu ar fi vrut sa se-nhame la o stanca, la o cometa, sa-si aprinda sub talpi un rug, un ocean clocotit, orice, din instinctul acela frumos al razboiului firii cu inertia. Asta mult m-a induiosat: pentru ca, sa recunoastem, nu cresc pe toate gardurile martiri si, de regula, exceptand unele figuri politicesti, mai picante, n-avem clienti care sa ne puna singuri biciul in mana, sa ne roage sa-i bumbacim, sa-i caftim, sa-i facem sa urle de durere si bucurie. Duiosia, insa, imi seca repede: manuscrisul, un soi de roman- memoriu intitulat, lettrist, "Ac(ar)ul de siguranta", era mai teapan ca un pitic de gradina. Ca-l mangaiam pe scufie sau il gadilam cu biciusca, tot aia: n-avea pic de carne si sange. Mereu e acelasi cantec: in marea lupta cu inertia ies "sub gloante" tot cei inerti. M-am plictisit sa consemnez aceleasi cafteli de orbeti, sa descriu, zi de zi, aceleasi stafii, sa ma minunez ca fantomele in cearceafuri cu bulinute s-au stropsit la alea cu dungulite. Nu stiu cum l-as putea ajuta pe stimabilul I.Ciobanu, care-a comis pana acum trei bucoavne la fel de tepene si cauta iar samanta de scandal cu fraze de genul: "actualii titulari ai ministerelor alogene (Tineret si sport, Cercetare si chiar al Culturii - nepedagogice) si functionarii lor dau semne evidente ca nu-si cunosc decat interesele sectare, fara sa priveasca ansamblul problemei, fara sa evalueze randamentele scazute ale acestui sectarism, ca sa nu mai vorbim de risipa de fonduri banesti si alte resurse folosite divergent, nu convergent." Samanta scandalului se ingroasa nitel mai incolo, cand I. Ciobanu cere, raspicat "instalarea unui ministru al culturii a-tot-cuprinzatoare: educatie, culte, sport, tehnica, arte etc. cu virtuti demonstrate in organizarea, dirijarea si valorificarea potentialului creativ al poporului roman."El crede ca are pe cineva in vedere, " de ce nu o femeie chiar mai tanara, dar cu examenele vietii promovate indubitabil, pe cele trei planuri amintite: organizare, dirijare, valorificare." Mi-e si frica sa ma gandesc ce scandal o sa iasa de-aici. Sau din critica nesabuita adresata participantilor nostri la Eurovision: "ce s-a intamplat? Ce se intampla? Ce se mai poate intampla in domeniul artistic care reflecta poate cel mai bine evolutia psihologica a unui popor? (...) Este plina de intelesuri intrebarea adresata de cunoscatori Malinei Olinescu: dumneavoastra cantati o rugaciune? si sunt de inteles verdictele cvasi-unanime ale juriilor din douazeci si trei de tari participante (0 puncte!) Concluzia este ca n-are sens sa iti etalezi indispozitiile pe o scena care cultiva dispozitie." Mare concluzie si indubitabila. Dar unde naiba sa le etalezi, indispozitiile alea? Poate-ntr-o carte, de-aia care cultiva. Daca nu cultiva, nu-i nici scandal. Rectificarea bugetului judetean pe anul 2002 a fost amanata pentru joi