Tata Natia si constitutia ei delicata (2)

I-au mai ramas cateva zile pana trebuie sa se hotarasca: semneaza sau nu semneaza docomentele ca e de acord sa se opereze de constitutie? Felcerii mari de la capitala au fost foarte draguti, s-au milostivit si i-au mai dat o zi in plus de gandire: daca sambata se simte rau si nu poate iesi din casa, o s-o astepte si duminica pentru formalitatea aceea. Ea atat are de facut, sa semneze, de restul au avut ei grija, restul se rezolva. Dar ce si cum anume rezolva, toti s-au codit sa ii spuna. Si tocmai graba asta nu-i prea placu tatei Natia: daca treaba-i buna, nu-l zoresti pe om sa semneze orbeste, nici nu te gingasesti atat cand ai ganduri curate. Asa pati mosul Straja, de ramase fara padure: l-au chemat motii lui in sat, rude mai indepartate, l-au cinstit, veselie mare ca nu se mai vazusera de atatia ani, pupaturi si horinca, praznic, vinisor, uraturi, muraturi iar spre dimineata, cand ieseau oalele cu sarmale de sub cojoace, unde le tinusera calde, aparura si niste hartii, pe care i le-au varat sub nas, gangurindu-i ca-i vor numai binele, ca or sa-i poarte de grija, dulcegarii de-astea. Mos Straja avea pleoapele grele de emotii si de horinca, bajbai dupa ochelari, in primul, in al doilea buzunar, iar in primul, si iar in al doilea, pana uita ce cauta, hartiile fojgaiau sub nasul lui, textul era puchinos, toti vorbeau tare, erau rosii-n obraji si radeau, era bine si cald, toate cele rele se spalasera dintr-un foc, nu indrazni sa roage pe nimeni sa-i citeasca ce scrie, toata viata se descurcase singur, nu ceruse nimic de la nimeni. Asa ca impaturi actele, le turti cu palma pe masa si spuse: no bun, o sa le vedem maine. Nu indrazni nimeni sa-i schimbe voia, cand el spunea o vorba, asa ramanea; hartiile-au disparut, venira sarmalele si toti incepura sa flecareasca de altele. De semnat, totusi, trebuie sa le fi semnat candva, fara sa-si dea seama, nu-si mai amintea exact dimineata aceea, poate la plecare, cand se grabea sa nu piarda mocanita si l-au petrecut zgomotos pana-n micuta halta, unde trenul de munte statea doar un minut, toti l-au pupat, l-au imbratisat, i-au urat de bine si sanatate, cineva i-o fi varat sub nas si hartiile, ca nu le putea lua cu el, nici nu le mai putea citi, le-o fi semnat sa scape, macar atat putea face si el pentru ei, le semnase. Multa vreme dupa aceea, cand uitase de toate, urmasii din Bucuresti aveau sa-l puna pe jar, sa-l intrebe ce hartii semnase atunci, caci cedase motilor averea Strajeasca - ce dormise, neatinsa, atatea decenii prin bucoavne si scripte de nici comunistii nu reusisera sa o hacuiasca. N-a crezut mosul Straja, se enerva auzind de asa prostii, dar nici nu porni cercetarile. Oricum, la varsta si la nevoile lui, asta-i mai lipsea, sa se canoneasca prin sali de procese, cu rubedeniile, sa se faca de ras, ca se lasase pilit si-a semnat ca primarul, orbeste? Si-apoi pentru ce, pentru niste burti de pamant si paduri? Lui, ca sa se petreaca dincolo, in liniste si curatenie, nici nu-i trebuia atata pamant. Se necaji mosul Straja, pentru urmasii lui, se besteli-n in sinea sa si cu asta-si incheie judecata. La el s-ar fi dus tata Natia acum sa se sfatuiasca, om drept si patit, care luptase pe front, apoi facuse puscarie politica si-avea stiinta si chibzuinta la toate. Dar el trecuse printre cei drepti, asa ca se gandi sa il caute pe nea Gavrila. In urma cu vreo doi ani, venise la ea cu o petitie, de la o organizatie obsteasca, Pro Democratia, si-i cerea semnatura pentru o initiativa legata taman de schimbarea sistemului prin care Natia ii alegea pe cei ce urmau s-o doftoriceasca pentru patru ani. Daca reuseau sa stranga destule semnaturi, petitia avea sa ajunga in Parlament si, daca noul sistem, zis uninominal, era luat in seama, felcerii n-ar mai fi fost alesi in turma, dupa tarcuri si liste, ci doar pe spranceana si putirinta. Ii povesti mai multe, dar ei i-a ajuns atat sa semneze. Dupa un an, primi o scrisoare frumos legata, semnata de opt domni, care-i povesteau cu regret ca initiativa obsteasca esuase din cauza ca, in cele 75 de zile cerute de lege, adunasera doar 161.000 de semnaturi din cele 250.000 necesare. Dar cum aceasta era singura cale prin care glasul obstii putea sa ajunga pana-n Parlament, ei o luasera de la capat, cu multa cheltuiala si alergatura, rugand-o si pe ea sa-i ajute: ii trimiteau si-un tabel, in dublu exemplar, sa stranga si ea cateva semnaturi, alaturi de-un plic ce urma sa fie taxat la destinatie. Asa ca tata Natia adunase, de la vecine si cunostinte, niste semnaturi si trimisese tabelele, convinsa ca o asa actiune o sa le dea, macar, o sperietura strasnica felcerilor din Parlament. Acum ii era tot mai clar ca de-aici i se trage povestea cu operatia de constitutie, dar nu putea sa-si dea seama daca era de bine sau de rau pentru ea. Si doar pe vorbe si-ncredere, nu s-ar lasa operata. Asa ca fugi la nea Gavrila, sa o dumireasca: are vreo treaba organizatia lui obsteasca cu asta, sau ba? Are si nu are, facu el, grav: aia cu uninominalele e alta operatie, in alta traista, zisa Codul electoral. A ajuns pana-n Parlament si aia o tot mesteca, o temporizeaza: cat sa treaca alegerile de felceri de la anul. Dupa aia, sigur. Dupa aia? Si-atunci cu operatia de constitutie ce-i asa graba? Glasul obstesc ce spune? Mos Gavrila raspunse grav: he, noi am fost invitati, vara trecuta, la Forumul constitutional, unde-au inceput discutiile despre operatie, si-am stat in capul mesei de la-nceput. Suntem de acord cam 75% cu operatia. Adica o sustineti? Pai o sustinem, ce sa facem. Dar cu restul de 25%? Restul nu ne convine, dar asta-i situatia. Dar cei care n-au stat la masa cu felcerii cum pot afla daca le convine sau nu? Nu prea au cum, ofta nea Gavrila: n-am cunostinta sa poti gasi undeva intreg documentul. Totusi s-au cheltuit atatea parale pe invitatii, pe praznic! Dar tu, nea Gavrila, ce ma sfatuiesti sa semnez? Eu zic sa spui da. Pai cum, nea Gavrila, matale-ai spus da, la nunta, doar cu 75% din gura? Si ce faceai daca nu-ti cunosteai nici mireasa?