Televiziunea, dragostea mea

Asa credeam in anul 1990 in luna februarie, cand stiam un singur post de televiziune, cel national, si de care eram indragostita pentru faptul ca existau acolo cateva fete interesante. Era vorba atunci de Carmen Movileanu care, desi citea programele TV de pe un prompter, reusea sa faca placute cele cateva ore de emisie ale televiziunii nationale. Mai apareau uneori Mirela Athanasiu Tanasescu si Delia Budeanu. Pe vremea aceea nu aveam posibilitatea sa alegem intre cele aproximativ 45 de programe TV care ne sunt puse acum la dispozitie de canalele televiziunii prin cablu. In acest interval de timp ne-am putut convinge cu usurinta ca gestionarea unui post TV local sau national presupune mari investitii financiare. Si toate acestea nu se pot face decat acolo unde exista interesul politic. Acum, dupa 14 ani de la acele momente, pe unul din cartonasele galbene aratate Romaniei de catre Uniunea Europeana scrie clar: libertatea presei. O analiza realizata zilele trecute de oficiali internationali releva cine sunt patronii si cine controleaza televiziunile locale, precum si faptul ca majoritatea posturilor TV locale sunt detinute de fruntasi ai partidului de la putere. Patronii asigura in teritoriu controlul informatiilor si impun o politica editoriala favorabila PSD. Implicarea politicienilor in posturile locale de televiziune este evidenta, asa cum se petrece de altfel si la Constanta. Televiziunea a devenit o adevarata "pasiune" pentru PSD. Dupa ce in anul 1996 au pierdut alegerile "pe barba" posturilor centrale, reprezentantii actualei puteri au tras invataminte si au pus piciorul in prag: datoriile marilor statii au devenit un motiv de intimidare editoriala, iar esalonarea acestor datorii a fost un gest de "bunavointa" din partea Guvernului, la care televiziunile au raspuns ca atare. Aparitiile liderilor PSD sunt dominante la stirile celor doua posturi locale de televiziune, conform monitorizarilor recente. In teritoriu, mare parte din posturile TV au drept actionari politicieni ai partidului de guvernamant. Statutul politic al patronilor de televiziuni locale este dublat, in majoritatea cazurilor, de cel de oameni de afaceri. Astfel, cu o televiziune impusca doi iepuri odata: promoveaza interesele politice si "recolteaza" banii din publicitate, fonduri care vin, de multe ori, potrivit unor surse locale, chiar de la institutiile pe care le conduc. In acest context, este greu de crezut ca presa romaneasca va scapa prea curand de controlul economic si politic al puterii, asa cum solicita Parlamentul European ca o conditie de aderare in 2007. Raportul adoptat de Parlamentul European prevede clar ca, pentru a adera in 2007, autoritatile romane trebuie sa adopte masuri ferme impotriva intimidarii jurnalistilor si a preluarii controlului economic asupra presei. Cum va fi posibil, din moment ce majoritatea posturilor de televiziune sunt fie inglodate in datorii, fie sunt in proprietatea unor oameni politici? Spre deosebire de posturile de televiziune nationale, cele locale sunt afaceri fragile. Programele lor se limiteaza, cu foarte putine exceptii, la cateva ore pe zi, din cauza posibilitatilor financiare reduse. Ca urmare, cele mai multe sunt afiliate marilor jucatori de pe piata TV nationala. Ce resorturi mentin in viata o televiziune locala cu audiente si resurse financiare modeste? In cele mai multe cazuri, programele reflecta orientarea politica a patronului. Posturile devin astfel instrumentele prin care proprietarul isi face interesele politice si comerciale in zona. Politica editoriala este fatis pro PSD, iar publicitatea administratiei locale si a firmelor private din "clubul PSD" alimenteaza doar aceste televiziuni. Oamenii de afaceri independenti se tem sa cumpere reclama pe alte televiziuni in orasele in care exista alternativa, pentru ca afacerile lor ar putea avea de suferit de pe urma presiunilor PSD. Prezenta posturilor locale cu emisie terestra este modesta. Cu o piata dominata de interesele PSD este greu de crezut ca jurnalistii isi mai pot face meseria fara constrangeri. Pentru ca libertatea lor tine, in primul rand, de limitele impuse de patroni.