Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:58 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uite premierul... nu-i premierul

ro

17 Oct, 2009 02:37 1052 Marime text

claudia_candet_1.jpgSchimbările din ultimele zile ne-au făcut să cădem şi mai mult pe gânduri în ceea ce priveşte viitorul acestei ţări. Nu mai ştim nici ce se întâmplă peste o oră, darămite mâine.

Disputa pentru desemnarea unui nou premier a fost fără îndoială subiectul numărul 1 al acestei săptămâni. După ce partidele politice şi-au făcut planuri măreţe că-l vor pune pe primarul Sibiului în fruntea Executivului ţării, preşedintele Traian Băsescu le-a dat peste nas tuturor, stricându-le planurile şi numindu-l premier pe Lucian Croitoru. Chiar dacă grupurile parlamentare au susţinut sus şi tare că nu vor să audă de un alt premier decât Klaus Johannis. Un talmeş-balmeş provocat de mândria unor lideri politici care nu vor să-i facă pe plac şefului statului. O situaţie care nu poate decât să adâncească criza politică şi economică fără precedent. De altfel, politicienii n-au nimic de-a face cu interesul şi preocuparea pentru binele cetăţenilor ţării. O luptă nebunească după putere, o putere fără margini, pe care fiecare vrea să o deţină. Neapărat pentru o perioadă cât mai lungă.

Revenind la problema premierului care ar trebui să primească votul Parlamentului în zece zile de la nominalizare, partidele politice nici nu vor să audă de vreo negociere cu acesta în vederea constiturii guvernului. Nu mai departe de ieri, preşedintele „i-a ameninţat" pe liderii partidelor că dacă nu îl vor vota pe Croitoru va fi nevoit să desemneze un alt candidat, pe care îl va numi din mediul politic, din partidul cu cei mai mulţi parlamentari, adică PD-L. O situaţie care nu poate fi caracterizată decât de ambiţie. Care tinde să devieze mersul economiei ţării pe un trend descendent. „Hai că avem premier"... „dar stai, că parcă nu ne place"... „nu-l vrem cu niciun chip pe cel desemnat de Băsescu"... O joacă de copii iresponsabili pentru „bucata" de putere. Un spectacol politic fără sfârşit, însă cu un scenariu prea bine pus la punct. Aşteptăm doar sfârşitul... mai devreme sau mai târziu nebunia asta tot se va sfârşi. Ş-apoi ce vom face? O luăm de la capăt?!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 17 Oct, 2009 16:18 CA SA VEZI, AM 47 DE ANI !
  • SURMELIS 17 Oct, 2009 12:15 Cum le sti tu pe toate argentino! ca un om mare....
  • surmelis argentina pusa 17 Oct, 2009 08:11 Nebunia a fost pornita de "sacalii" LIBERALILOR care au atacat Guvernul si pe Presedinte,deoarece NU SE PUTEAU BAZA PE POPULATIA ROMANIEI de a fi alesi. Acum,mai mult ca oricand ,populatia CINSTITA a Romaniei isi poate da seama de HOTIILE SI ARANJAMENTELE facute de partidul LIBERALILOR, care au ajunj de la nivel de Primarie de oras mic ,la cel mai mare nivel politic din Romania. Ce era ,daca mai asteptau O LUNA pana la alegerile prezidentiale ?