Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un alt vis surpat

ro

12 Sep, 2003 00:00 957 Marime text
Ploaia de ieri cred ca i-a vindecat pe multi de litoralul romanesc, cel putin pentru acest an. Acest sezon i-a vindecat, probabil, si pe investitorii din turism de visurile vapoarelor cu bani care ar fi urmat sa traga la cheul lor. Caci, pe ansamblu, 2003 a fost un an mai prost decat cel precedent. Calculele hartiei au dovedit inca o data ca se intampla ca socoteala din receptia hotelului sa nu se prea pupe cu bilantul de la sfarsit de sezon, caci, la mare, toamna se numara... gologanii. Asa cum era de asteptat, Mamaia a mers cel mai bine, un lucru care ar trebui sa ii bucure pe constanteni. Cei mai multi turisti au pus botul la aceasta statiune despre care, la o adica, putem spune ca a oferit cele mai multe atractii. Cu toate expresiile kitsch-ului strecurate printre locurile de bun-gust din Mamaia si chiar daca au mai putrezit ceva alge, transformand pentru cateva zile plaja intr-o mlastina fetida, turistii s-au inghesuit aici mai mult decat in anul precedent. In rest, a fost jale mare. Majoritatea proprietarilor de hoteluri au marit preturile, atunci cand si-au dat seama ca nu se prea inghesuie clientii, incercand sa isi scoata parleala, iar turistii au sanctionat ferm acest lucru, recurgand la alternative. Acestea s-au chemat cazare la particulari, casute sau corturi in camping. Cei mai multi au mers la piata si si-au cumparat mancare, in loc sa riste la restaurante. De aceea, chiar daca turistii au umplut statiunile, ei nu prea erau de gasit in camerele hotelurilor sau pe terasele restaurantelor. Poate ca scandalul din acest an in legatura cu subiectul din Vama Veche ilustreaza cel mai bine criza in care ar putea sa intre turismul hotelier. Caci cei care au crezut in povestile despre dezvoltarea exploziva a turismului romanesc pe litoral si s-au incumetat sa construiasca hoteluri si vile de lux la Vama Veche au pierdut. Majoritatea stau goale de cand au fost ridicate, turistii campand in continuare langa plaja sau cazandu-se la particulari. Cel mai ilustru exemplu de lipsa de imaginatie investitionala in Vama a fost oferit insa de patroana mult-criticatei terase la care se asculta manele. Ea a recunoscut ca nu iubeste manelele, dar vrea sa ii izgoneasca pe vamaioti de pe plaja sau chiar din statiune pentru ca viseaza sa isi ridice acolo un hotel de cinci stele care sa duca gloria turismului romanesc peste granitele tarisoarei in care traim. Asta poate insemna forme fara fond. Caci, de multe ori, responsabilii cu dezvoltarea turismului in tara asta iau ca etalon perioada comunista in care litoralul romanesc atragea nemtoaicele si norvegiencele. Sau exemplul vecinilor nostri bulgari, care au reusit sa intre cu adevarat pe piata internationala a turismului. Pana cand se va gasi insa o strategie reala, aplicabila in Romania, putem privi cum pleaca turistii, ca tot s-a racit vremea si a inceput si ploaia. Chiar ieri am vazut mai multe autocare de turisti straini, probabil nordici, care incercau sa infrunte vantul si ploaia, numai ca sa vada marea, Cazinoul sau Acvariul. Trista imagine...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii