Un pudel corupt

Moto: „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut" - Winston Churchill

Civilizaţional şi politic suntem rătăciţi. Bâjbâim. Mergem ca nişte orbi, pipăind contextul. Speculăm. Negociem. Vindem şi trădăm. Oh, da, voluptatea trădării e în trend zilele astea mai mult decât în alte perioade. E firesc, nu-i aşa? Vin alegerile, oamenii vor să-şi asigure mandatul, portofoliul, fotoliul, contractele cu statul. Indiferent de partid (subliniez, indiferent), se pot observa tensiunea, nervii, dorinţa paroxistică de a pune mâna pe ceva. Ori de câte ori se schimbă un guvern, am ocazia să constat că, de fapt, instinctele animalice ne sunt destul de pronunţate. Când şi când, acestea se accentuează excesiv. Fiindcă politicienii vor, invariabil, să-şi marcheze teritoriul. Asemenea unui... să spunem, pudel care face pipi lângă o bicicletă roz. Ei, între ei, schimbă pionii. Se schimbă miniştrii, secretarii de stat, prefecţii, subprefecţii, uneori inspectorii şcolari, uneori directorii instituţiilor de învăţământ. De cele mai multe ori însă, se schimbă directorii deconcentratelor. Or, niciodată ca acum nu ai şansa să vezi cum aspiranţii la un nou (sau mai vechi) post de conducere îşi joacă, disperat, cărţile. Sunt ca termitele.

În teritoriu, fenomenul, care nu este interzis minorilor sub 12 ani, se poate urmări mai ales cu ocazia învestirii unui nou prefect. Aşa a fost şi pe vremea lui Brăiloiu, şi pe vremea lui Palaz, dar şi pe vremea noului reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa, Bogdan Huţucă. Pe de o parte, veţi spune, e normal. Fiecare guvern cu oamenii lui. Cu pilele lui, cu slăbiciunile lui, cu obligaţiile fără de care nu ne mai putem imaginea lumea. Scenariul ăsta nu variază de la un guvern la altul. Este acelaşi. Cu, poate, şterse, insesizabile nuanţe. Asta pentru că, revin, civilizaţional şi politic, încă rătăcim printre paradoxuri şi incongruenţe, puterea încă ne seduce, iar când o face, o face bine de tot. Fără principii, fără aspectul calităţii şi, mai grav, fără principiul meritocraţiei. Astfel, la conducerea instituţiilor al căror rol este de a veni în sprijinul cetăţeanului se perindă tot felul de sfertodocţi, tot soiul de falşi specialişti, oportunişti mediocri, oameni de paie care anulează efectul de credibilitate al funcţionarului public. Oameni care „revoluţionează" o instituţie până acolo unde climatul în acea instituţie e sinonim cu haosul, cu dezastrul.

Zilele astea se poartă pudelul care-şi marchează teritoriul. Meteahna asta este însă adânc înrădăcinată în felul nostru de a acţiona, în mentalul colectiv, în modul în care politicianul înţelege să facă uz de puterea sa. Ajung la concluzia că da, este adevărat, puterea corupe. Iar puterea absolută corupe absolut.