Un pudel corupt
Un pudel coruptCivilizaţional şi politic suntem rătăciţi. Bâjbâim. Mergem ca nişte orbi, pipăind contextul. Speculăm. Negociem. Vindem şi trădăm. Oh, da, voluptatea trădării e în trend zilele astea mai mult decât în alte perioade. E firesc, nu-i aşa? Vin alegerile, oamenii vor să-şi asigure mandatul, portofoliul, fotoliul, contractele cu statul. Indiferent de partid (subliniez, indiferent), se pot observa tensiunea, nervii, dorinţa paroxistică de a pune mâna pe ceva. Ori de câte ori se schimbă un guvern, am ocazia să constat că, de fapt, instinctele animalice ne sunt destul de pronunţate. Când şi când, acestea se accentuează excesiv. Fiindcă politicienii vor, invariabil, să-şi marcheze teritoriul. Asemenea unui... să spunem, pudel care face pipi lângă o bicicletă roz. Ei, între ei, schimbă pionii. Se schimbă miniştrii, secretarii de stat, prefecţii, subprefecţii, uneori inspectorii şcolari, uneori directorii instituţiilor de învăţământ. De cele mai multe ori însă, se schimbă directorii deconcentratelor. Or, niciodată ca acum nu ai şansa să vezi cum aspiranţii la un nou (sau mai vechi) post de conducere îşi joacă, disperat, cărţile. Sunt ca termitele.
În teritoriu, fenomenul, care nu este interzis minorilor sub 12 ani, se poate urmări mai ales cu ocazia învestirii unui nou prefect. Aşa a fost şi pe vremea lui Brăiloiu, şi pe vremea lui Palaz, dar şi pe vremea noului reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa, Bogdan Huţucă. Pe de o parte, veţi spune, e normal. Fiecare guvern cu oamenii lui. Cu pilele lui, cu slăbiciunile lui, cu obligaţiile fără de care nu ne mai putem imaginea lumea. Scenariul ăsta nu variază de la un guvern la altul. Este acelaşi. Cu, poate, şterse, insesizabile nuanţe. Asta pentru că, revin, civilizaţional şi politic, încă rătăcim printre paradoxuri şi incongruenţe, puterea încă ne seduce, iar când o face, o face bine de tot. Fără principii, fără aspectul calităţii şi, mai grav, fără principiul meritocraţiei. Astfel, la conducerea instituţiilor al căror rol este de a veni în sprijinul cetăţeanului se perindă tot felul de sfertodocţi, tot soiul de falşi specialişti, oportunişti mediocri, oameni de paie care anulează efectul de credibilitate al funcţionarului public. Oameni care „revoluţionează" o instituţie până acolo unde climatul în acea instituţie e sinonim cu haosul, cu dezastrul.
Zilele astea se poartă pudelul care-şi marchează teritoriul. Meteahna asta este însă adânc înrădăcinată în felul nostru de a acţiona, în mentalul colectiv, în modul în care politicianul înţelege să facă uz de puterea sa. Ajung la concluzia că da, este adevărat, puterea corupe. Iar puterea absolută corupe absolut.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Părerologul de Constanţa. 15 May, 2012 12:06 EI NU SUNT SEMENII NOŞTRI ! EI fac parte dintr-o altă lume...o lume a intereselor de partid ...şi în interiorul partidelor... şi între partide,o lume a intereselor de grup, transpartinice...noi le-am oferit voturile noastre 22 de ani...respectul nostru ...i-am numit cu respect, "domnule senator","domnule deputat" , "domnule primar"... considerându-i "aleşii" noştri...cei mai buni dintre cei buni...stima noastră şi mândria locală... Iară EI,EI ce ne-au oferit la schimb…? Desconsiderarea…minciuna sfruntată…lauda bombastică. „ Famelia mare” a democrat-liberalilor,schimbată la faţă şi vopsită în verdele nevinovat şi crud al primăverii,corciţi fiind cu partidul lui Oprea,nu s-a dezis nici de data aceasta...aşa ca să confirme lauda de sine a şefului de clan local...Gigi Chiru,care se lăuda că ştie ce se întâmplă în politică...În stilul impus de tătuca de la Cotro, sar la gâtul lui Mazăre...şi el şi Palaz şi ceilalţi...Fără proiecte sociale serioase,cu un program străveziu de subţire,apar pe posturile de televiziune,cu pixurile în mână...semidoxaţi ,cu diplome cumpărate la tarabele învăţămîntului românesc,o fac pe salvatorii Constanţei...de te strică râsul...una peste alta,foştii portocalii,înverziţi peste noapte, bagă...ţepe ,aşa cum au guvernat ,băgând ţepe şi învrăjbindu-i pe români contra lor înşişi...asumându-şi pe deasupra şi pe dedesupt merite şi succesuri la care doar au visat...că noi suntem cu toţii dobitoace...şi ne-am pierdut simţurile elementare cu care ne-a dotat Domne-Doamne...nu mai vedem,nu mai auzim...foşnetul bănetului şi al paraîndărătului plimbat în Constanţa...candidaţii au reîmpărţit deja Constanţa...iar noi,nu mai vedem şi nu mai auzim cum îşi dau mâna şi se mângâie imund,pe sub masă cu administraţia locală,... chiar dacă,de ochii lumii afişează culori politice diferite...bănetul plimbat prin Constanţa în ultimii 12 ani,demn de peştera lui Ali-Baba...a creat ZEROOOOO locuri de muncă !!!! Şi-acum,urmează şoseaua de coastăăăă a Constanţei...milioane de milioane ...nu ar fi păcat să nu continuaţi să...voi democrat-liberalii...fără Măzărică & comp.... că parcă acest obiectiv nu poate fi realizat decât cu Cocoşii, Pupezele, Curcanii făloşi şi celelate orătănii găinăreşti care se află în poiata democrat-liberalilor...sau a liberalilor...sau a social- democraţilor...sau a altor demagogi care s-au lansat în Campania Locală a Minciunii...tot un fel de Consiliu Local Municipal... că dacă administraţia locală nu ar fi politică,ci formată din specialişti pe domenii, neatârnaţi din punct de vedere politic,ne-ar sta în gât...zic şi eu aşa...părerea mea.Dar părerea voastră,despre depolitizarea administraţiilor publice,care este ...? nu de alta,dar prea vă ambalaţi în a ridica osanale,fie lui Chiru,fie lui Palaz,fie lui Mazăre fie avocatului lui DD...? Iar ei,fără excepţie,ne râd în nas...părerea mea,zic şi eu...poate,poate voi mai găsi un aiurit utopic...aşa,ca mine...