Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:59 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un urias Aqua Magic, pe gratis

ro

02 Aug, 2003 00:00 1483 Marime text
S-a intamplat ca joi seara sa ne prinda ploaia in Mamaia, in drum spre hotel Savoy, acolo unde Rotary Club-Pontus Euxin oferea masinute de jucarie copiilor bolnavi de cancer. Probabil ca, atunci cand ne-au invitat, oficialii de la Rotary nu se gandisera ca drumul va fi o proba de rabdare, curaj si perseverenta. De la Constanta pana la capatul statiunii Mamaia am parcurs un adevarat traseu initiatic. Am reusit sa invingem apa si grindina, precum in vremuri de legenda a biruit Ana toate ispitele, pentru a ajunge la barbatul ei, constructorul de biserici. In cazul nostru a fost, desigur, o victorie in spiritul modernitatii tarzii, in care a luptat mai mult masina, iar noi, ascunsi in spatele parbrizului, tremuram coplesiti de forta teribila a naturii. Timp de cateva minute bune, ploaia a fost atat de deasa incat nu vedeai nimic la doi metri in fata, iar stergatoarele de parbriz nu mai faceau fata. Ghinionistii prinsi pe strada incercau sa se adaposteasca in magazine, in restaurante ori pur si simplu sub o streasina mai generoasa. Toate masinile claxonau asurzitor, ca intr-un garaj apocaliptic, apa a inundat foarte repede strazile, canalizarile s-au transformat in fantani arteziene ale mizeriei, aruncand apa la cativa metri inaltime. Dupa numai cateva minute de asediu, asa cum ne-am obisnuit in astfel de situatii, tramvaiul s-a oprit, pentru ca a cazut reteaua de energie electrica. Oricum, nu cred ca ar fi putut sa faca mare lucru uriasele rame de metal transformate in arce monstruoase, mai ales in intersectiile aflate in vale, cum e cea de la Dacia. In Mamaia, spectacolul a fost total. Toata statiunea devenise un urias Aqua Magic, pe gratis. Acolo, pesti roz si portocalii, ca niste uriase jeleuri pentru copiii turistilor, inotau printre masini. Parintii lor fugeau debusolati spre hoteluri, masinile roiau, multi se pregateau probabil sa isi ia adio de la mare, descurajati de prognoza meteo care spune ca acest sfarsit de saptamana va sta sub semnul vremii instabile si al ploilor. Cei mai curajosi turisti iesisera cu ski-jeturile pe sosea, printre balcoanele hotelurilor de la care curiosii priveau infiorati spectacolul. Apoi au inceput sa apara iahturile, vapoarele si chiar submarinele si totul s-a transformat intr-un poem de razboi, postmodern. Apoi am coborat si noi, si am inotat pana la receptia hotelului, unde ne-a intampinat o tanara echipata in costum de scafandru care ne-a indrumat, prin gesturi ferme, spre restaurant. Acolo ne asteptau gazdele noastre, reprezentantii Rotary Club. Se purtau de parca nu se intamplase nimic si toata urgia de afara fusese numai inchipuirea noastra. Adusesera cadouri pentru copiii bolnavi de cancer. Jucarii, dulciuri si un calculator. O parte dintre copii, aceia care acceptasera sa se expuna la riscul ostracizarii nedrepte facandu-se cunoscuti opiniei publice, venisera impreuna cu parintii lor. Au plecat de acolo un pic mai veseli. Dupa ce am iesit, soarele incerca un zambet pe la colturile gurii, iar cerul se pregatea de curcubeu - semnul promisiunii ca Dumnezeu si-a amintit de promisiunea facuta odinioara lui Noe. Si poate ca pe viitor nu va mai da potop peste statiuni, ca si asa nu prea se inghesuisera anul acesta turistii pe la noi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii