Unde dai si unde crapa obrajii

V-am povestit, cu prilejul unui spectacol, despre comportamentul ciudat al unor potentati pe care te-ai fi asteptat sa-i vezi, cel mult, maimutarindu-se in roluri de Mecena, necum umbland dupa gratuitati, invitatii si rosturi de mocangeala. Spuneam, atunci, ca fenomenul nu e atat de misterios pe cat pare, macar ca multi dintre capatuitii nostri sunt, de fapt, niste sobolani pe care pompa sistemului pile-smenuri-cumetrii i-a adus, temporar, l-a dimensiunile unor elefanti. Si cum ar putea sa aprecieze marimea reala a altora niste creaturi gonflabile care, la o simpla intepatura, pot redeveni oricand niste biete carpe? De fapt, fenomenul n-are nici o legatura notabila cu cultura. Acum vreo trei ani, in plin sezon estival si cu putin inaintea sezonului electoral, am asistat la o scena memorabila. Se nimerise ca numarul turistilor sositi pe litoral sa fie cu mult mai mare decat capacitatea de cazare a statiunilor, astfel incat turistii ramasi pe afara se apucara sa-i huiduie pe hotelieri. Huiduielile au fost, imediat, preluate de ziare, desi meritau, macar, sa fie carmite spre alta directie. Caci majoritatea celor ramasi pe afara venisera pe locuri subventionate de stat. Stiindu-se cu o copita in groapa electorala, cei de la putere se spurcasera in asa hal la subventii incat largisera peste masura baierele pungii de stat. De-aici si cohortele ramase pe afara, venite de la mama dracului, cu gipane, cu decapotabile, cu ce gasise fiecare sarman de turist subventionat in propria batatura. Iar acum, tinuti prin holuri, pe la usi si pe la ferestre, invarteau cu totii mobilele, intepati, dupa Cutarica, generalul Costica ori secretarul de stat Vasilica: "sefu`, sunt in statiunea cutare si duduia de-aicea de la hotelu` unde m-ai trimis zice ca locul meu de cazare e ocupat! Cum se poate, dom`le, asa ceva?". La care Cutarica, generalul Costica, sau secretarul de stat Vasilica, cerea, autoritar, cu parlitul de sef de hotel: "buna ziua, Cutarica la telefon, varul lui Sif, cumnatul lui Avab, care-i situatia? Doar ce-am iesit de la Minister, nu stiam ca-s probleme acolo, ce ziceti, poate n-ati cautat bine si gasiti o camera pentru cutare, care vine din partea mea, care-s varul lui Sif, cumatul lui Avab etcetera!". Hotelierul rotea, de sanchi, o privire peste mormanele de bagaje din hol si spunea, cu o politete morbida, aceeasi balada pe care-o spusese de zeci de ori pentru posesorii de pile, veri si cumnati: ca incurcatura venind tocmai de la Minister, era chiar indicat sa se-auda acolo ca in statiuni era haos. Dupa care trantea fraza linistitoare: "insa va garantez ca incercam toate variantele posibile sa o rezolvam cumva". Asta insemna ca reclamagiul era trimis langa ceilalti pilangii, adica in curte, unde i se oferea, "provizoriu", un pat pliant, o salteluta sau o paturica ranceda. M-am spart de ras. O parte din pilangii renuntau. Cei mai hapsani, adica majoritatea, dupa ce inroseau inutil telefoanele, se cazau, scarbiti, in propriile gipane si decapotabile, pana avea sa treaca urgia. Acum sa revin la articolul despre care vorbeam la inceputul articolului: va povestisem, atunci, cum, la un spectacol din urbea noastra, potentati dintre cei pe care te-ai fi asteptat sa-i vezi insirati ca margelele printre sponsori, se-nvartisera de ceasul mortii sa faca rost de invitatii, sa se "culturalizeze" pe gratis. Apoi au facut mare tambalau descoperind ca nu aveau locuri: cum se poate, sa-i vada plebeii stand in picioare, milogindu-se dupa ceva pe care sa-si puna sezutul lor personal, atat de lat si de scump? Insa partea cea mai hazlie a fost abia dupa ce-a aparut articolul: de dimineata, telefonul a inceput sa-mi sune ca apucatul. Intrucat vorbisem doar la modul general (ma rog, secretar de stat), fara sa dau nume sau alte detalii, articolul a atins mai multe fete sensibile decat m-as fi asteptat. O cireada intreaga de personaje, recunoscandu-se in povestea mea, tinea sa-si exprime acum indignarea ca: desi, in general (ma rog, secretar de stat), ar fi spus despre mine ca sunt baiat bun, acum ii dezamagisem. Cum se putea sa ma pretez la metode jurnalistice atat de josnice?! Ca sa vezi, unde dai si unde crapa obrajii! Amuzat de moarte, am povestit, mai tarziu, patania asta unui coleg de breasla, intrebandu-l daca nu-i o strategie mai buna sa "uitam", uneori, sa dam nume, cand putem tinti la gramada. Cum ar spune un general (ma rog, poate si-un secretar de stat), "sa executam foc automat", iar nu "foc cu foc". Colegul, amuzat, mi-a servit o istorioara si mai hazlie: "doar ce inaugurasem la gazeta rubrica "recunoasteti personajul", unde planuiam sa facem cate un portret unor persoane publice din micul nostru catun. Ei bine, primul articol din serie incondeia un patron de discoteca, hamesit sa-si traiasca prima, a doua, a treia s.a.m.d. tinerete, care ciupea de fund minore prin cluburi de noapte, facea pe protectorul lor, se abandona distractiei fara sa-si controleze nici un fel de reactie si a doua zi aparea spilcuit si sfatos nevoie-mare pe la intruniri simandicoase, conferinte etc., arborand un aer sobru si impenetrabil. A doua zi, toata redactia luase foc: o groaza de persoane sus-puse, printre care si finantatori "strategici" ai zarului, telefonasera sa-i intrebe pe ziaristi daca li s-a urat cu binele de s-au apucat sa faca misto de ei la gazeta. Ca prin minune, o juma` din indivizii de vreo 50 de ani, care ocupau functii de responsabilitate, se recunoscusera in descrierea din ziar".