Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:51 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universităţile cresc taxele, dar nu şi calitatea studiilor

ro

07 Apr, 2012 02:07 1355 Marime text

Camelia-Balan.jpgStudiile superior inferioare se scumpesc. Aceasta înseamnă că nu vor mai păşi în mediul universitar de stat persoanele fără posibilităţi financiare. La cât de precară este încă selecţia făcută de universităţi, se vor afla în continuare pe băncile facultăţilor vânătorii de diplome.

Acestora, viitori şi fără prestanţă doctori în ştiinţă, părinţii le vor finanţa în continuare capriciul pentru studiul superior cu drastice accente inferioare. Să zicem însă că, pentru moment, universităţile de stat nu vor mai scoate diplome pe bandă rulantă. Cei fără posibilităţi financiare şi fără interes pentru studiu şi dornici doar de o patalama nu se vor mai putea apropia de universităţile de stat, în contextul în care taxele de şcolarizare se dublează, cel mai mic bir urmând să ajungă la valoarea de 4.000 de lei. Clar numărul studenţilor scade. Dar aceasta nu înseamnă că universităţile vor spune adio mediocrităţii ce nu le face cinste de ani buni. Motivaţia este de intuit. Instituţiile de învăţământ superior vor certifica din acest an aproape exclusiv studiile celor cu bani. Ca de fiecare dată, doar câteva genii vor avea şansa să fie admişi la forma de învăţământ fără taxă. Iar printre cei pentru care studiul încă mai reprezintă o preocupare se vor afla ca întotdeauna plozii celor cu bani care au făcut un moft din a fi şcolarizaţi la „fără taxă". Desigur, birul pe care îl plătesc părinţii pentru ca alde neica-nimeni să figureze la forma de învăţământ fără taxă este mai mare decât cel perceput de universităţi la capitolul taxe, dar această este o altă discuţie.

Măsura luată de Ministerul Educaţiei privind majorarea costului standard pentru fiecare elev nu va aduce ceea ce se solicită de ani buni sistemului de învăţământ superior, şi anume calitate. Această măsură va duce, ce-i drept, la scăderea numărului de studenţi la stat şi poate la închiderea câtorva facultăţi, poate chiar a câtorva universităţi. Dar ultimul aspect este mai mult decât aşteptat de învăţământul superior particular. De pe urma acestei modificări, ce pare a fi dată cu dedicaţie, vor avea de câştigat universităţile particulare ce nu se vor sfii să şcolarizeze pe bandă rulantă şi la costuri de nimic toţi neaveniţii.

Este greu de crezut că mediul universitar se va însănătoşi vreodată, atât timp cât este populat nu doar de studenţi fără nicio apetenţă pentru studiu, ci şi de profesori care au făcut carieră primind micile şi marile atenţii ale cursanţilor şi redactând lucrări plagiate. În continuare, seriozitatea, responsabilitatea, implicarea sunt chestiuni străine pentru majoritatea celor care activează în mediul universitar. Când cele trei valori fundamentale ale moralei vor domni în mediul superior, abia atunci vom începe să aflăm ce înseamnă calitatea în mediul universitar, în societate...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii