Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:23 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Via Chiustenge

ro

28 Oct, 2003 00:00 1710 Marime text
De la Bucuresti la Constanta (K=FCstendj=E9, zicea turcul) i-o cale-atat de scurta incat iti vine s-o iei pe jos, daca esti prea pornit. Sau, ma rog, s-o iei ca strabunii, agale, cu calul, cu brasoveanca, diligenta sau trenul, orice care te va duce-nainte - cat sa nu stai, ca sa nu-ti stea norocul. Trenul ar trebui sa haleasca distanta asta in mai putin de trei ore si tocmai de-aia te pisca puricii-n talpa cand asteptatul cursei e mai lung decat mersul. Ah, taci ca exista si-un Intercity, la tanc, intre curse, sa nu-l concureze nimeni. Dar la distanta asta parca-i nitel ridicol. Ca nu-i mai rapid ca rapidul - care, si-asa, e un accelerat mai cu mofturi. Singura diferenta notabila (adica foaaarte notabila, dupa costuri) ar fi la confort. La impresie si atmosfera. Dar cat confort sa si vrei, fandositule, la mai putin de trei ceasuri de drum? Niste scaune sa nu-ti rupi noada in ele, niste aer curat, fara sa traga "corentul" si niste caldurica ar fi de ajuns. (Ca sa traversezi capitala iti ia peste o ora, dar asta nu-nseamna ca-ti trebuie tramvai cu piscina...). De-aia cei ce ard, regulat, distanta dintre Bucuresti si Constanta, se simt nitel jefuiti cand urca in tren. Au, asa, o senzatie ca li se strecoara doua degete-n buzunar care-i usureaza de povara paralelor. Inflatia asta de "rapiduri" - care nu-s mai rapide ca acceleratul, nu poate dovedi decat ca Chefereu` n-are nici o gara cu nevoile calatorilor, ci-si croieste meniul dupa nevoile sale. Cum calatorului ii sade bine cu drumul, dar si mai bine cu teschereaua plina, era normal sa i se bata pleoapele dupa alternative. De pilda microbuzele, mici si nervoase, sunt, in pofida calculelor, mai convenabile (sunt cu 20% mai ieftine si pleaca din ora in ora). Macar atat sa ne deosebeasca de strabunii nostri, care n-aveau prea multe de-ales. Ce-i drept, nici n-aveau pretentii, iar prin asta erau, parca, mai aproape de fericire. Va vine sa credeti ca-n perioada interbelica trenul facea tot trei ore din capitala pana-n Chiustenge? Iata un document semnat de M.I. Dobrogianu, restituit recent luminii tiparului de Doina Pauleanu: "Cand cu rapidul de azi (1933, n. m.) poti sa strabati distanta dela Bucuresti in trei ore, se pare o poveste din alte vremuri ca nu mai departe de acum 43 de ani, plecand dis de dimineata din Gara de Nord, sa nu ajungi la Constanta decat pe aproape de miezul noptii. Si totusi prin 1890 asa era. Nu trecusera decat patru ani de cand a fost data circulatiei calea ferata pana la Fetesti. Trenurile mixte mergeau cu iuteala melcului. Doar din fuga, aveai vremea sa mananci ceva la Fetesti in gara daca voiai sa apuci un loc mai comod in diligenta, cu care ajungeai la malul Borcii pe la orele doua. Treceai bratul cu diligenta cu tot, pe un pod plutitor (bac) si-ti continuai drumul prin "balta" pana la tarmul Dunarii, pe care pana ce s-o treci la Cernavoda cu un vaporas, soarele dadea la asfintit. Trebuia sa nu ei cu tine decat bagaje usoare, de mana. In gara Cernavoda, pitita sub mal - atunci ca si acum - credeam ca ma gasesc intr-o alta lume, cu totul straina si ca oameni, dar mai ales ca limba, pe care n-o auzisem vorbindu-se pana acum. Un tatar matahalos, care-mi adusese geamantanul de la ponton, ma instaleaza intr-un vagon-cutie cu mai multe despartituri, care se inchideau cu clame pe dinafara. De la Cernavoda incolo mergeam chiar ca cu boii. Cu chiu cu vai, am ajuns pe la orele 10 noaptea la gara Constanta. Este tot cea d`atunci. La coborare cei care cunosteau seama locului pusera stapanire pe cele cateva trasuri. Iata-ma aproape de miezul noptii intr-un oras necunoscut si pe o ploaie marunta de toamna. Intuneric de sa-ti dai cu degetele in ochi. Unde si unde fumega cate un felinar si asa de rare, parca anume puse, ca sa te apuce miezul noptii, pana ce nimeresti in miezul orasului. (...) Asa mi-am inaugurat sosirea mea la Constanta, intr-o luni, 16 octombrie 1890. Eram ofiter nou, abia iesisem din scoala. Continuu aveam gandul de duca. Iata-ma si acum - dupa 43 de ani - aici la Constanta." Iata-ne si pe noi, la 70 de ani dupa dansul, tot cu ganduri de duca, dar in sens invers. De fapt, sensul nici nu conteaza prea mult. Pentru unii te duci, pentru altii sosesti, iar cand drumurile-s nitel mai dese ajungi si tu sa le-ncurci, de nu mai stii cand te duci si cand vii. Stii, insa, dureros de limpede ca totul te-apasa mai greu; gravitatia-i parca mai rea, timpul e mai cainos iar banii, oh, banii-s de nestapanit: esti ca o fantana arteziana care improasca cu bani, din toate partile in toate directiile. La trei curse pe saptamana ajungi sa te crucesti la orice. Cum graficul CFR e facut cu picioarele, am luat de doua ori microbuzul spre Chiustenge si m-am minunat ca tampitul: cum de-o barcuta pe roti, care duce-o manuta de oameni, pare mai rentabila decat magaoaia aia de fier, ce duce oameni la tona? Sigur, sina nu-i ca asfaltul, iar trei microbuze sunt trei socoteli diferite. Prima oara a fost cel mai ciudat. Intai ca nu reuseam sa ma dumiresc de unde pleaca masina. La gara, de unde stiam ca plecau microbuzele, era un palc de masini, dar nici una n-avea drum spre Constanta. Aia erau mai smecheri, probabil, vadul era clar mai bun: chiustengenii, ca si soferii altor provincii, se-nghesuisera intr-un garaj dosit cam departe: la capatul strazii Garii, mai mergeai o tara la dreapta. Totusi l-am nimerit, chiar cand masina scotea nasul din garaj. Am sarit langa sofer, chitit pe sportul meu preferat, conversatia: mi-am luat, insa, iute gandul, caci tipul patise ceva la gat si, de cate ori incerca sa-mi vorbeasca, doar gajgaia. Am amutit, ca sa-l scutesc de eforturi, dar tipul imi tot "vorbea". Dadeam si eu din cap, ce sa fac, apoi ma holbam pe geam, incercam tot felul de trucuri. Pana la urma m-am facut ca adorm si, culmea, am si adormit. Peste trei ore, m-a trezit gajgaitul: eram in Constanta. A doua oara dura mult mai mult: patru ore si jumatate. Poate din pricina ca masina era plina de muieri, de "micrubuzite" - ca alea-au incins, pe drum, un soi de razmerita impotriva soferului: ba nu le placeau programele de la radio alese de el, ba sareau sa-l traga de la volan, ca ele-ar conduce masina mai bine. Asa ca tipul, de-al dracului, ne-a dus ca un melc. De-nchis gura, le-a-nchis-o cu o singura fraza: ce, nu va place? Va las la Intercity.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii