Voma veche

Trecuse aproape un deceniu de cand nu mai calcasem prin Vama Veche. Unde ma refugiasem din statiunea 2 Mai. Unde am ajuns cand n-a mai fost loc pentru cei ca mine in Costinesti. Nici n-aveam treaba cu statiunea: coboram din tren la primul zvacnet al diminetii, o luam pe camp, inspre mare si, dupa cativa kilometri, ajungeam la o plaja discreta, aflata langa o pescarie, cam in dreptul epavei. In Costinesti, adica la o azvarlitura de slip mai incolo, mergeam doar cand erau festivaluri. Ca merita deranjul. Stiu ca suna dureros, odios, dar in vremurile cand tara horcaia sub cizma lui Nicolae iar pramatia aia de fiu-sau, Nicusor, patrona statiunea, cei ca mine mai puteau, inca, "respira". Puteau, adica, sa-si dea pe la nas cu mostre de libertate si frumusete. De Festivalul de Jazz de la Costinesti se leaga, poate, cele mai frumoase momente ale copilariei mele. Acolo, intr-un fenomenal jam session, Harry Tavitian il descoperi pe Mihai Iordache, cel mai delirant, mai liber si mai fermecator saxofonist de astazi. In acea puscarie gigantica numita Romania, jazz-ul inalta in vazduh nevazute biserici unde smeritii sai patriarhi ne vorbeau despre libertate. Asa a fost, asa trebuie sa fie mereu: artistul ne arata un ocean nestiut si ne invita sa inotam alaturi de el, aici sau aiurea, dupa cum ne era noua voia. Atat. Ca multi dintre noi ne intalneam, adesea, pe niste plaje salbatice, departe de zarva lumii, sau mizeria turmei, e alta poveste, care n-are nici o relevanta aici. Gasesc odioasa ideea de muzica-salopeta, nu simt nevoia sa ma imbrac astfel ori sa-mi trantesc in frunte vreo stea sau stampila. Nu m-a interesat niciodata ce muzica, ce biserica, ce ocean frecventau cei din jur. Cand locul s-a aglomerat prea tare, cand prezenta altora mi-a conditionat, in vreun fel, starea de spirit, cand foamea de spatiu vital m-a intepat prea adanc, am impachetat si-am plecat mai departe. Multi s-au caznit sa vada in statiunea 2 Mai un soi de Zabriskie Point romanesc - acea oaza a generatiei hippy pe care Antonioni o imortalizase intr-un fantastic tribut cinematografic. Pentru mine, care detestam salopetele si nu tineam sa ader la nici o comunitate, 2 Mai a fost doar un loc fermecator de salbatic. Care, dupa o vreme, s-a imputit: un soi de "agroturism" intensiv, construit pe-un soi de "nonconformism" second-hand transforma, peste noapte, locatia intr-un "produs" popular, gretos, atragand tot mai multe cohorte de snobi, complexati si hliziti. Solitarii de rand, ca mine, impachetara si-o luara, discret, mai spre sud. Prin `94, cuvantul de cautare era Vama Veche. Inainte de-a fi hipioti, rocheristi sau jazzisti, textilisti ori nudisti, cei care-si intindeau, acolo, primele corturi aveau doar o sete anume de libertate. Cand consumismul si plaga turismului intensiv se-ntisera pana aici, multi au impechetat imediat si-au plecat mai departe. Unii au luat-o spre sud, in Bulgaria, altii spre nord, la Histria, Gura Portitei ori alte locatii discrete, inca nepangarite. Eu, de pilda, am gasit o oaza misto intre Tuzla si Eforie. Cand am auzit de proiectul "Salvati Vama Veche!", am chicotit amuzat, caci orice forma de publicitate ar sugruma si mai mult fosta oaza. Iar ideea unui protest salvator sub forma unui concert intitulat Stufstock (adica un Woodstock romanesc, bre!), mi s-a parut, in cel mai bun caz, hilara, din moment ce urma sa atraga acolo alte mii de bizoni, curiosi sau nervosi. Dar abia cand am ajuns acolo m-am convins ca nu mai era nimic de salvat; nu vorbesc de constructiile sinistre pe care doar un tsunami le-ar mai fi putut culca la pamant. Dar, cat vedeai cu ochii, gloata si iarasi gloata. Cat despre Stufstock, halal: pe scena s-au perindat tot felul de rocheri suparati, nevrozati, disperati care s-au straduit, prin tot felul de tipete, zgomote, scrasnete si istericale, sa salveze bucatica aia de lume. Cred ca n-au reusit. Ma uitam la multimea care-si zbantuia cat mai tare creierii, sa salveze si ea ce putea, si ma-ntrebam, cu ingrijorare, ce-o sa se-ntample cu ei pe la ora doua, cand urma un moment complet diferit, de jazz, cu Harry Tavitian si Mihai Iordache. Ce chestie! Cand astia doi si-au inceput nebunia, toti s-au potolit ca prin farmec. Dupa jumatate de ora erau, deja, intr-un altfel de delir. Taman cand unul dintre organizatori, Mircea Toma, ii sufla lui Harry, din spatele scenei, ca salvase destul statiunea, o pana de curent rezolva si problema asta. Fara vreo legatura cu vremurile festivalului din Costinesti cand, taman la Harry, se-ntampla sa pice curentul. Si absolut fara nici o legatura cu recenta pana de curent de la americani. Asa cum nu era nici o legatura intre Woodstock si Stufstock. Poate doar faptul ca, la final, locul era marcat tot de-un morman imens de gunoaie, stropit din belsug cu valuri de-alcool si de voma.