Zilele numarate ale imparatiei Mazare
Zilele numarate ale imparatiei MazareÎn urmă cu câteva săptămâni, după ce noul şef de la PSD s-a instalat în funcţie şi a început să ia la puricat principalele domenii de activitate ale partidului, acesta a precizat că se va începe o verificare a organizaţiilor din ţară. Nu mai departe de ieri, în mass-media naţională se scria că una dintre cele mai puternice filiale de partid din teritoriu, cea de la malul mării, se va trezi, în perioada următoare, cu un control din partea unor colegi de la centru, desemnaţi special pentru a verifica care sunt problemele pe care le întâmpină, sau le-a avut organizaţia, de a obţinut scoruri atât de mici la ultimele alegeri. După cum susţinea unul dintre responsabilii cu verificarea, echipa de control va veni în calitate de prieten, de coleg, nicidecum de duşman. De altfel, şi cei de la centru şi-au dat seama că social-democraţii constănţeni se străduiesc să obţină rezultate doar când este vorba de a avea ceva de câştigat. Şi nu oricum, ci direct, cum a fost, de exemplu, primăria Constanţa, unde pesediştii s-au mobilizat cu mic cu mare pentru a-i mai da încă un mandat primarului Mazăre. Şi pentru că social-democraţii constănţeni nu au manifestat nicio urmă de interes pentru ca PSD să fie în top la alegerile de anul trecut, cei de la centru, în spiritul unei epurări de început de mandat, au trecut la verificări. De statut, de respectare a procedurilor... într-un cuvânt, se caută motive, de oricare natură ar fi ele, pentru sancţionarea lipsei de disciplină şi aliniere la directivele date de centru. Cu alte cuvinte, chiar dacă responsabilul în măsură nu a confirmat oficial, se doreşte reaşezarea oamenilor în structura de conducere a partidului. O permutare, o mutare strategică, ori chiar o mutare cu totul. Dacă până în iulie social-democraţii pot sta liniştiţi că nu vine nimeni să-i verifice, până la sfârşitul verii ar trebui să-şi regândească strategia pe care trebuie să o pună în aplicare, dacă mai au de gând să-şi menţină locul de şef, de baron local ori judeţean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp