Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:18 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revolutia, asa cum a fost

ro

24 Dec, 2003 00:00 3305 Marime text

S-a murit degeaba

Cotidianul ZIUA de Constanta continua prezentarea in premiera a derularii controversatelor evenimente care au avut loc in Decembrie 1989. Secvente din lucrarea privind evenimentele decembriste de la Constanta a colonelului in rezerva Ioan Maliciuc, participant direct la actiunile din acele zile fierbinti, aduc o raza de lumina asupra anumitor momente cheie ale Revolutiei desfasurate la Constanta, care, pana in acest moment, nimeni nu a reusit (sau nu a vrut) sa le faca publice. Diversiune, santaj politic, teroristi arabi etc., acestea sunt misterele care cu aceasta incep sa iasa din anonimatul clasificat pana in acest moment ca "Secret de serviciu".

23 DECEMBRIE 1989

Incepand cu miezul noptii, apar tot mai multe semnale despre asa-zise debarcari, aterizari de elicoptere, tinte aeriene, acte teroriste. Urmarind adnotarile concise ale acestui jurnal de operatiuni din Garnizoana Constanta, va veti da seama, fara doar si poate, ca a fost un veritabil procedeu de intoxicare cu stiri false, menite sa creeze panica si deruta, chiar si (sau, mai ales) in randul fortelor militare de aparare.

Cine a dirijat acest razboi surd si cu ce interese?

Ora 00.23: Contraamiral C. Iordache da ordin la CREO ca statiile de radiolocatie sa fie pornite pentru a executa observarea radiotehnica. La descoperirea elicopterelor sa se deschida focul * Ora 00.52: Cpt. Lt. Musat P. primeste ordin sa fie dezarmati si tinuti la arest trei militieni * Ora 00.52: C.Rg. I Pora sa trimita o grupa de aparare la Tipografia "Dobrogea" * Ora 00.53: Cpt. Rg. I Plaviciosu i se comunica: nu este cazul intunecarii portului Constanta, dar sa fie pregatit pentru aceasta, in caz de nevoie. Nu trebuie sa se puna in functiune sirenele. Sa se lucreze normal * Ora 01.19: Mr. Bursuc a primit ordin sa nimiceasca elicopterul din zona Tuzla, de culoare alba (?) * Ora 01.21: Se intreaba la Regimentul de elicoptere daca in zona zboara vreun elicopter. A ridicat doua elicoptere pentru a combate pe cele diversioniste * Ora 01.38: C.am. Iordache cere lt.col. Ginghina Lucian - seful de stat major al Garzilor Patriotice (n.n. - decedat, Dumnezeu sa-l ierte!) sa fie informat despre situatia de la Casa Alba * Ora 01.41: P.O. de la Sfantu Gheorghe a descoperit un elicopter spre nord-est. Operativ, a ordonat navei din mare sa respinga atacul acestuia # Ora 01.42: Elicopterul din Tuzla zboara spre Mangalia * Ora 01.43: La toate F.P.M. - alarma aeriana. Sa fie pregatite pentru respingerea elicopterelor. S-a ordonat sa se traga in cazul aparitiei elicopterelor sau a altor tinte navale * Ora 01.52: Mr. Bursuc informeaza ca o masina de pe soseaua Constanta-Mangalia a deschis focul impotriva patrulei militare. Aceasta a tras si a lovit-o in cauciuc # Ora 01.53: Contraamiral Boian: de la hotel "Belvedere" se fac semnale luminoase catre mare. Sa fie trimis un pluton de interventie * Ora 18.07: Dintr-un accelerat din gara se trage. Busculada la Casa de Cultura. Sa fie imprastiati. Se trage spre sala de sport a Centrului de Scafandri * Ora 18.10: Cpt. Rg. I Stoleru - este atacat plutonul de la Bazin apa "Cismea". Sa se deschida focul! * Ora 18.12: C.am. Boian (n.n. - de la Mangalia) vorbeste cu c.am. Angelescu * Ora 18.14: Un elicopter a aterizat langa Releul TV din comuna Baneasa * Ora 18.21: Vedeta submarina 2 raporteaza ca deasupra lor doua elicoptere se lovesc reciproc cu armament * Ora 18.25: Farul Mangalia - trec pe deasupra avioane si elicoptere. Sa se stinga farul! * Ora 18.26: Cele 6 elicoptere de la platforme vin acum spre Midia. Asupra militarilor de la Procuratura se trage. Sa se riposteze! * Ora 18.28: V.T. executa foc asupra unei tinte navale * Ora 18.29: Gara Constanta este ocupata de securitate si se trage intens * Ora 18.30: Aeroportul Tuzla este atacat de la uscat. C.am. Iordache ordona col. Anghel sa trimita la gara pompieri si grupe de interventie, ca este un incendiu mare. Centrul de Scafandri sa trimita un pluton la gara * Ora 18.32: Se ordona stingerea farurilor de la Midia si Constanta * Ora 18.33: B. 307 I.M. este atacat. Unitatea este in dispozitiv de lupta. Navele din Constanta sa deschida foc asupra oricaror elicoptere pentru ca nu sunt elicoptere romanesti in aer * Ora 18.35: La Baneasa au coborat 4 elicoptere. S-a tras in cei de la Releu, care sunt doar trei-patru oameni nemilitarizati * Ora 18.37: Se debarca trupe la Cataloi. O subunitate de la B.I.M. sa plece imediat acolo! La spital se trage in zona. Acolo sunt raniti * Ora 18.38: Marele Stat Major informeaza ca se asteapta sa vina bombardiere dinspre Constanta spre Bucuresti * Ora 18.41: Cpt. Rg. I Plaviciosu informeaza ca nu sunt probleme la gara * Ora 18.45: C.A.A.T. nu a descoperit nici o tinta, nici la nord si nici in sudul Dobrogei. Doua M.I.G.-uri 21, de la Kogalniceanu, vor zbura la ora 18.45. Atentie la foc! Nu se va trage asupra aviatiei! * Ora 18.51: Nae Valeriu - misiunea a fost indeplinita * Ora 18.58: La podurile dunarene de la Cernavoda au fost lansati parasutisti. La Midia, capitania raporteaza acelasi lucru. Dv. 545 A.C. nu confirma * Ora 19.04: La cladirea Lenin - I.G. Duca se ataca. Mr. Bajenaru sa intrerupa incarcatul si sa participe la apararea cladirii * Ora 19.09: C.am. Iordache a ordonat sa se deblocheze Militia Techirghiol la telefoane. Vorbeste cu col. Buriu despre interventia la gara cu blindatele. Se raporteaza ca la Chimpex II este un incendiu.

Din punctul de vedere al celor care conduceau operatiunile de lupta in Garnizoana Constanta - cu totii, mobilizati ca la razboi -, ziua de 23 decembrie 1989 a fost cea mai lunga zi a anului. Aproape la fiecare minut, la Comandamentul Marinei Militare se primeau informatii diverse, unele de-a dreptul naucitoare, la care trebuia sa se raspunda pe loc, prin masuri operative si eficiente. Alimentata si de masina de raspandit zvonuri care devenise Televiziunea Romana (teroristi la tot pasul, 60.000 de morti etc.), panica pusese stapanire pe foarte multi oameni care considerau ca se pun in slujba Revolutiei, anuntand tot ce li se nazarea a fi un pericol "grav si iminent". Iar la dispeceratul Marinei Militare, cei cativa oameni cu putere de decizie trebuiau sa-si pastreze sangele rece si sa actioneze cu hotarare, in spiritul regulamentelor militare.

Ce s-a mai petrecut in seara zilei de 23 decembrie in Garnizoana Constanta?

Ora 19.30: C.am. Petre George a dat telefon (de la Bucuresti) si vorbeste cu c.am. Iordache C. I se deruleaza filmul actiunilor de lupta si masurile luate. C.am. Angelescu ordona Brigazii 4 sec., care a prins un palestinian la gara, sa-i urmareasca pe ceilalti 11, care se retrag spre Palas * Ora 19.36: Un elicopter de la Tuzla s-a ridicat in aer. Sa nu se traga. Ordinul de decolare este dat de catre comandantul aviatiei * Ora 19.38: Patru elicoptere romanesti zboara de la Tulcea la Constanta * Ora 19.38: Gara a fost eliberata. S-au prins doi sau trei indivizi de catre plutoanele marinei si de catre securitate si se urmaresc ceilalti * Ora 19.40: La brigada de securitate de pe "Lenin" au fost capturati doi tragatori care erau ofiteri de securitate. Au fost batuti si sunt sub paza * Ora 19.45: O informatie: podul Agigea de cale ferata ar putea fi minat. La fel si podul rutier peste calea ferata din Km 4-5 * Ora 19.47: S-a vorbit cu directorul Idu de la Navrom ca navele comerciale sa cerceteze zona de radiolocatie, iar cu directorul Maier de la C.F.R. sa cerceteze podurile * Ora 19.52: La I.C.I.L. vin teroristi spre depozitul de amoniac. S-a ordonat ca un pluton de la I.M.M.B. sa asigure paza depozitului respectiv * Ora 19.55: In zona Chimpex se incearca incendierea bazinelor * Ora 20.07: Electromecanicul Ruse de la releul Baneasa: patru elicoptere aterizate au lovit cu foc de arma statia, dar nu releul. Granicerii au luat masuri de aparare * Ora 20.11: Dn 545 are o informatie ca mai multe elicoptere debarca tanchete la nord de Midia (Vadu), sunt 20-30 de elicoptere. Se cere CAAT (Rg. II Greceanu si Gl. Opruta) sa cerceteze zona Vadu. S-a ordonat sefului Statului Major al CAAT sa atace! * Ora 20.42: Col. Buriu raporteaza ca la Chimpex nu sunt victime si nici incendii. La fel la Gara * Ora 20.48: Comandantul aviatiei, gen. Rus Iosif, intreaba daca avem nave langa vreo nava straina de pe care se pare ca se ridica elicoptere. C.am. Iordache ordona ca doua vedete torpiloare sa iasa in mare si sa verifice nava suspecta ("SOLARA") * Ora 21.20: C.am. Iordache ordona sa iasa in mare toate navele * Ora 21.35: La navele "Tulcea", "Oituz", "Calafat", "Husi", "Bazias V", "Teleorman", "Sebes", "Rm. Valcea" si "Feleac" s-au observat scafandri. Probabil ca sunt minate. Alarma la scafandrii de lupta! Langa aceste nave este nava libiana "Solara". Se ordona sechestrarea navei libiene * Ora 21.54: C.am. Iordache a raportat situatia minarii navelor la Marele Stat Major * Ora 22.03: Brigada 4 Graniceri raporteaza ca la Sfantu Gheorghe a inceput o desantare * Ora 22.06: S-a transmis ordin de lupta la Bg. 29. Vedetele sa cerceteze nemijlocit fiecare nava. Cele la care se observa indicii de activitate terorista si militara vor fi inconjurate si aduse spre Neptun. Daca nu se supun, se trage. Obiectiv principal - navele de nationalitate araba (libiana, siriana, pakistaneza). Semneaza seful sectiei operatii, Rg. II Greceanu * Ora 22.16: S-a ordonat C.am. Boian si Rg. I Marinescu sa scoata in mare toate navele pe care le pot scoate * Ora 22.27: Aeroportul Kogalniceanu a fost inconjurat din trei parti desante de circa 30 de elicoptere * Ora 22.37: S-a ordonat ca 200 de elevi sa ocupe pozitii in port. A plecat Rg. II Stefanescu, ca ofiter de stat major * Ora 22.40: De la Vraja Marii, pe faleza Cazinoului se fac semnale luminoase pentru nave, pe mare. Rg. II Buta a ordonat ca doua plutoane sa se deplaseze la fata locului * Ora 22.55: De la Aeroportul Kogalniceanu s-a raportat ca desantul s-a regrupat spre nord * Ora 23.07: Plt. Craciun, de la sediul Securitatii, raporteaza ca au impuscat un terorist si l-au dus la spital in stare grava * Ora 23.54: Prin Brigada 4 Graniceri s-a informat despre doborarea unui elicopter la Hanul Piratilor * Ora 24.00: Se informeaza despre focuri de arma langa hotel "Mangalia", precum si la Neptun-Saturn. Vedetele torpiloare executa trageri asupra bombardelor.

24 DECEMBRIE 1989

De la oara 00.00 a noptii de 23 spre 24 decembrie, la Comandamentul Marinei Militare - care exercita conducerea Garnizoanei Constanta - au sosit zeci si zeci de informatii alarmiste, prin care se anuntau debarcari de parasutisti, aterizari de elicoptere, tinte navale si aeriene neidentificabile, atacuri cu foc de arma etc. La toate acestea trebuia sa se raspunda prin masuri operative si eficiente. Aceasta explica numeroasele deplasari, din acea noapte, de nave si de forte militare terestre, o stare de continua alarma la obiectivele de importanta nationala din zona. Ce altceva decat un bine pregatit razboi de intoxicare pentru crearea panicii si a derutei o constituiau informatiile precum cele ce anuntau: minarea portului si a navelor comerciale din bazinul portuar, existenta unor nave arabe de pe care decoleaza elicoptere, atacul asupra aeroportului Kogalniceanu, oprirea acceleratului 822 in gara Neptun, asupra caruia se tragea cu foc de arma, survolul platformelor de foraj marin de catre elicoptere si avioane, etc., etc.? In aceste conditii de atmosfera foarte incordata, deseori s-a apasat pe tragaci fara a se sta prea mult pe ganduri, ceea ce a dus la raniti si victime din randul unor oameni nevinovati.

24 decembrie - Ziua Ajunului de Craciun avea sa fie si ea o zi incordata, desi apele incep sa se mai limpezeasca.

Ora 08.28: Nava "Fagaras" sa fie cautata foarte bine, sa nu existe pericol de mine si apoi sa i se dea drumul in voiaj * Ora 10.50: C. scafandri iese in mare cu o nava tip Venus si executa patrulare in zona Sf. Gheorghe. Va actiona cu scafandri impotriva diversiunilor si cu artilerie impotriva elicopterelor * Ora 11.50: Informatie de la MApN: O nava comerciala sub pavilion arab, la 2 mile de Varna, refuza controlul vamal si a solicitat la partea bulgara hrana si apa * Ora 12.00: Din ordinul c.am. Iordache, toti ofiterii C.I. din Marina Militara predau armamentul si munitiile, se subordoneaza comandamentelor unitatilor unde sunt incadrati si vor fi folositi corespunzator pregatirii. De prezentul ordin se ocupa Cpt. Rg. I Oprea * Ora 13.00: Primul transport cu ajutoare medicale a aterizat pe aeroportul Kogalniceanu. Este un avion Interflug - RFG * Ora 14.20: Catre Brigada 4 Graniceri: Toate bunurile care sosesc din strainatate sa nu fie preluate decat de persoane aprobate de Comandamentul Militar al Marinei. Nava libaneza de la Varna a arborat pavilion tricolor si vine spre noi. C.R. I. Marinescu sa aiba pregatite vedete torpiloare si antiaeriene pentru interceptare * Ora 14.45: S-a dat ordin C.Rg. I Andronache Ion sa ia masuri riguroase ca navele speciale sa fie pastrate ca bunuri ale poporului si sa fie pazite (n.n. - navele lui Ceausescu) * Ora 17.10: La Poarta 6 port au fost prinsi doi arabi care au tras * Ora 17.20: Din ordinul c.am. Angelescu a fost dezafectat retransmitatorul radio din b-dul Republicii, bl. 12, ap. 44. A fost instalata o grupa de militari la blocul 12, ap. 47, in serviciul operativ, la statia de radio control, a securitatii * Ora 17.45: Reprezentantul "EMI" informeaza ca navele arabe "Rabunion" din port sunt depozite de munitii si armament * Ora 19.05: Se informeaza ca dinspre Bucuresti familia Gainuse se indreapta catre mare. S-a raportat tovarasului ministru * Ora 19.47: In schimbul de focuri de la Centrul de Scafandri au murit un militian si un civil.

25 DECEMBRIE 1989

Pentru romani, Sfanta zi de Craciun, care ar fi trebuit sa aduca pace peste sufletele oamenilor a fost una incrancenata, cu gloante suierand pe la ferestre, cu morti si raniti, incheiata cu mascarada procesului si a executiei sotilor Ceausescu. Sigur ca acum altfel privim lucrurile, detasati si "la rece", nemaifiind dispusi sa acordam circumstante explicatiei cum ca simulacrul justitiar ar fi fost singura solutie la momentul respectiv pentru a opri varsarea de sange si a descuraja orice incercare de restaurare a regimului comunist.

Dar cert este ca in acele zile alta era masura faptelor si a lucrurilor, dimensiunea timpului si tensiunea vietii. Se poate deduce usor acest adevar si din derularea jurnalului de operatiuni al Comandamentului Marinei Militare.

Ora 00.08: Nava chineza "Do Wen" se afla in rada, in deriva la 40 m. Vine din Lagos * Ora 00.24: In zona Brotacei se trage intens. Se ordona sa se trimita echipa de antiteroristi in zona * Ora 00.27: La Capela Militara s-a prins un terorist * Ora 00.35: Masina Cpt. Rg. I Stoleru a fost oprita de niste cetateni si, cand sa plece, a fost atacata de cei de jos cu foc. Are doi morti sau raniti grav * Ora 00.36: La Neptun se duc lupte grele (!). Pompierii din zona Jupiter au fost atacati. Sunt sprijiniti cu 15 militari de Cpt. Rg. III Stefan * Ora 01.17: D9M.C. raporteaza despre incidentul de la Cismea, unde tancheta lor a atras asupra masinii CREO, care nu a oprit la semnalizarea lor. * Ora 01.26: O informatie venita prin CREO de la Sf. Gheorghe spune ca granicerii cunosc ca un avion de transport va lansa parasutisti in zona. Rg. II Papaioganu confirma, despre acest avion de desant, ca ar avea informatii de la Cpt. Th. Baia. Se cere la CAAT o noua confruntare # Ora 01.38: Rg. III Craciun. Un ARO a intrat in oras si a fost lovit de o tancheta. Apoi, o "Dacie" a lor, care transporta raniti a fost lovita de altii in dreptul spitalului * Ora 01.47: Bricul "Mircea" a observat de la o nava din rada doua rachete luminoase si apoi se semnalizeaza de la mal * Ora 01.50: Nava suspecta "Nazca" pare a se deplasa spre nord. Se cere confirmarea de la Capitanie. Nu se confirma * Ora 02.01: Cpt. Truta: La Costinesti, langa epava se afla o nava. Alta, tot mica, s-a apropiat de mal si apoi a venit langa cealalta * Ora 02.10: C.am. Iordache a ordonat prin radio navelor din rada sa intercepteze si, la nevoie, sa traga intr-o nava mica, rapida, care vine spre Constanta port. * Ora 03.15: Se ordona unei nave graniceresti sa supravegheze nava "Kamadan" (libaneza sau turceasca) * Ora 03.21: Primul detasament (53 de oameni plus 4 cadre) a plecat spre Midia * Ora 03.25: Cpt. Rg. I Pantea - sa ia Capitania legatura cu nava "Kamadan", sa vada ce poate obtine de la ei * Ora 03.26: Din nou Bateria A.C. Midia este atacata dinspre mal * Ora 03.40: Cpt. Rg. I Stefan interpreteaza ca dinspre mare vin in valuri de recunoastere vedete de debarcare. I se comunica ca ceea ce vede sunt navele proprii, la ancora. Au dat semnale de recunoastere * Ora 03.52: Lt. Col. Maliciuc - Comisariat. La M. Kogalniceanu o masina cu numar strain a tras asupra lor si a demarat in viteza spre Sibioara * Ora 04.01: Cpt. Rg. I Nicola este informat de cetatenii din zona Faleza Nord ca acolo se aproprie ambarcatiuni mai mari si mai mici dinspre mare * Ora 04.11: O patrula proprie in zona garii a reusit sa traga intr-un "Oltcit", care deschidea foc asupra locuintelor. A ranit pasagerii si i-a dus la spital * Ora 04.12: De la lt.col. Maliciuc - Consiliul F.S.N. Constanta: "Dacia" 2-CT-1919, cu parbrizul spart, trage cu arma din mers. S-a cerut sa se execute cautarea masinii * Ora 05.34: Cernavoda - totul este normal * Ora 05.40: Rg. I Nicola are informatii ca intre insula Ovidiu si debarcaderul Tic-Tac se fac drumuri repetate cu ambarcatiuni (salupa). S-a ordonat plecarea a doua patrule-"taxi" pentru a vedea ce se intampla * Ora 06.25: Cpt. Rg. III Badea raporteaza situatia din Constanta la Marele Stat Major: in cursul noptii s-au semnalat focuri de arma si schimburi de focuri de calibru greu la Midia, Spitalul Constanta si Pompieri Mangalia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii