3.500 de lei pentru două telefoane Gardian de la Poarta Albă, condamnat la închisoare
3.500 de lei pentru două telefoane: Gardian de la Poarta Albă, condamnat la închisoareMai mult decât atât, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar, instanţa îl condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1.000 de lei amendă penală. Tribunalul Constanţa a mai dispus confiscarea specială a telefoanelor mobile marca Iphone model F8, dual SIM, şi marca Samsung. Angajatul penitenciarului a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.200 de lei, din care 2.000 de lei cheltuieli judiciare în timpul urmăririi penale şi 200 de lei onorariu avocat din oficiu. Decizia tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Amintim că Vasile Potîrniche a fost trimis în judecată după ce ar fi pretins suma de 3.500 de lei de la un deţinut pentru a-i facilita acestuia introducerea şi obţinerea unui telefon mobil. Organele de anchetă au precizat că, „la data de 7 iunie, deţinutul l-a contactat pe agentul de penitenciar în interiorul locului de deţinere, ocazie cu care i-a solicitat să-i cumpere şi să-i introducă în mod ilegal în penitenciar un telefon mobil, precum şi alte bunuri". Agentul ar fi fost de acord cu acest lucru, pretinzându-i deţinutului suma de 3.500 de lei, cei doi stabilind ca plata sumei mai sus menţionate să se facă de către un cunoscut al deţinutului. De menţionat că Vasile Potîrniche a recunoscut faptele imputate de procurori, astfel beneficiind de o pedeapsă mai mică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp