6 septembrie - ziua „Z" a conflictului Moisoiu - PDL
6 septembrie - ziua „Z" a conflictului Moisoiu - PDLConsilierul local se judecă pentru calitatea de membru în partidul din care a fost „uşuit" în urmă cu doi ani
„Ostilităţile" Dănuţ Moisoiu - Partidul Democrat Liberal Constanţa, ce păreau să fi fost date uitării în ultima perioadă, se reiau în luna septembrie. Judecătoria Constanţa va analiza pe şase septembrie solicitarea lui Moisoiu de a i se constata calitatea de membru al partidului pe care l-a dat în judecată. Iar asta, în condiţiile în care procesul a fost suspendat timp de aproape doi ani, interval în care Dănuţ Moisoiu - personajul considerat de membrii PDL ca interpus al primarului Radu Mazăre în coasta formaţiunii politice democrat-liberale - şi-a câştigat definitiv în instanţă, tocmai la Mureş, calitatea de consilier local din partea PDL.
La momentul introducerii acţiunii sale în instanţă împotriva PDL, judecătorii i-au pus în vedere avocatului său să precizeze exact care sunt solicitările sale. Astfel, la unul dintre primele termene fixate în dosar, avocatul le-a explicat judecătorilor că Dănuţ Moisoiu a cerut „ca, în principal, să se constate faptul că subsemnatul îmi păstrez calitatea de membru al PDL ca efect al hotărârilor Consiliului de Coordonare Judeţean Constanţa şi a Consiliului de Coordonare Local Constanţa, prin care au fost anulate sancţiunile de excludere din partid aplicate de Biroul Permanent Judeţean Constanţa unui număr de membri, printre care şi subsemnatul". Conflictul latent Moisoiu - PDL a izbucnit violent în seara zilei de 5 iunie 2008, când proaspăt „re-unsul" consilier local din partea PDL Constanţa a fost expulzat din partid, sub acuzaţii grave de colaboraţionism cu PSD-ul lui Radu Mazăre.
Moisoiu, modelul Mădălinei Popa
Lovitura de graţie i-a fost dată lui Moisoiu de membrii Biroului Permanent Judeţean, când 17 dintre aceştia au votat pentru excluderea sa, patru s-au abţinut, iar unul singur a votat împotriva excluderii. Nu a trecut mult însă, şi alţi membri PDL au părăsit formaţiunea democrat-liberală, Mădălina Popa, cunoscută drept apropiată a lui Moisoiu, plecând pe 23 iunie, împreună cu Narciz Amza, în cadrul unei şedinţe prezidate de emisarii veniţi de la centru. Pe de altă parte, Moisoiu nu s-a resemnat cu excluderea sa şi, la aproximativ două luni de când a fost dat afară din partid, a dat în judecată PDL Constanţa. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, pe 1 august 2008, simultan cu acţiunea identică promovată de Mădălina Popa. În timp ce Moisoiu a chemat în judecată Biroul Permanent Judeţean Constanţa al PDL, Consiliul de Coordonare Local Constanţa al PDL, Partidul Democrat Liberal şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Mădălina Popa şi-a îndreptat acţiunea împotriva Comisiilor Naţională şi Judeţeană pentru Statut, Etică şi Litigii a PDL.
Excepţii de neconstituţionalitate
Totuşi, deşi litigiul fostei membre PDL a debutat în instanţă în urmă cu doi ani, nici acum procesul nu s-a încheiat. Din contră, din amânare în amânare, judecarea dosarului a fost făcută practic imposibilă pentru ca, în final, acesta să fie trimis la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a legii privind partidele politice. În aceste condiţii, procesul a fost suspendat. În acest context, nu este exclus ca decizia pe care judecătorii o vor lua în cazul „Moisoiu vs. PDL" să influenţeze decisiv cursul dosarului Mădălinei Popa. Astfel, rămâne de văzut dacă, pe 6 septembrie, la peste doi ani de la conflictul în sine, litigiul lui Moisoiu cu PDL va lua sfârşit.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp