A intrat cu maşina în prieteni
A intrat cu maşina în prieteniProbatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, după ce în cursul nopţii a consumat băuturi alcoolice împreună cu patru amici, în dimineaţa zilei de 9 iulie, în jurul orei 08.30, după ce s-au despărţit, inculpatul a urcat singur la volanul autoturismului său Mitsubishi Space. Ajuns la intrarea într-o parcare de pe strada Pescăruşilor din oraşul Năvodari, a accelerat, spun procurorii, şi s-a îndreptat în viteză cu autoturismul spre locul în care se aflau cei patru amici, aşa că a lovit simultan şi cu vădită intenţie două persoane şi le-a provocat diferite leziuni corporale. „Prin coroborarea elementelor de fapt rezultate din investigaţii, inclusiv imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zona incidentului, s-a apreciat că inculpatul a prevăzut posibilitatea provocării de leziuni mortale pietonilor acroşaţi şi a acceptat acest rezultat posibil al acţiunii sale agresive", au mai arătat organele de anchetă. Tânărul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp