Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:30 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A recunoscut furtul celor patru kilograme de bijuterii

ro

29 Jan, 2011 00:00 1016 Marime text
Ştefan Nicu Ghioc, de 26 de ani, din Ovidiu, a recunoscut în faţa instanţei de judecată furtul celor patru kilograme de bijuterii, caz mediatizat de poliţişti pe la începutul lunii noiembrie 2010.

În acest dosar mai figurează ca inculpat Costel Simioneasa, iar societăţile comerciale Olgun Expres şi SC Agrodelta Sireasa SA, aceasta din urmă fiind condusă de fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece, apar ca părţi civile. Amintim că, pe data de 6 noiembrie 2010, poliţiştii Secţiei 2, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, i-au depistat pe Costel Simioneasa, de 23 de ani, pe Ali Memet, de 23 de ani, ambii din Constanţa, şi pe Nicu Ştefan Ghioc. Tinerii sunt bănuiţi că pe data de 29 octombrie 2010 ar fi furat patru kilograme de bijuterii. Ulterior percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au mai recuperat doar câteva zeci de grame de bijuterii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii