Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A ucis un biciclist si a luat cu suspendare

ro

23 Mar, 2010 03:02 1272 Marime text
masina_politie.jpgTânărul de 24 de ani care, în decembrie 2008, a spulberat cu maşina un biciclist, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără să aibă permis, a fost condamnat la închisoare. Magistraţii Judecătoriei Medgidia l-au găsit vinovat pe Ionuţ Florin Seciu de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi l-au condamnat la doi ani de închisoare, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei.

Totodată, Seciu a mai fost condamnat şi pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi consum de alcool, cu bună ştiinţă, după producerea unui accident de circulaţie, până la recoltarea probelor biologice de sânge. Alături de Ionuţ Seciu a fost condamnat şi Ionuţ Băescu, de 22 de ani, tânărul care i-a încredinţat maşina prietenului său, deşi ştia că acesta nu are permis de conducere. Judecătoria Medgidia l-a găsit vinovat pe Băescu de infracţiunile reţinute în sarcina sa şi l-a condamnat la un an de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Accidentul în urma căruia Seciu şi Băescu au fost trimişi în instanţă s-a petrecut pe 16 decembrie 2008, în jurul orei 20.30, în localitatea Cobadin. Gener Abduraman, de 28 de ani, un biciclist care trecea prin centrul localităţii, a fost lovit de un Volkswagen cu numere de Bulgaria, care gonea nebuneşte în aceeaşi direcţie. Lovit în plin de autoturism, în urma impactului, bărbatul de 28 de ani de pe bicicletă a fost proiectat la o distanţă de patru metri. Şoferul nici măcar nu a oprit să vadă dacă victima trăieşte. Biciclistul a murit pe loc. La aproximativ o oră de la tragedie, maşina implicată în accident a fost găsită în curtea imobilului de pe strada Liliacului. Proprietarul a fost identificat drept Ionuţ Băescu. Anchetatorii au stabilit că Băescu achiziţionase maşina de la un cetăţean bulgar şi o conducea în baza unei procurori. În urma audierilor, Băescu a recunoscut că îi împrumutase Volkswagen-ul prietenului său, Ionuţ Florin Seciu. Acesta a fost găsit la domiciliu de poliţişti, însă a negat că ar fi fost implicat în vreun accident. În urma testării cu aparatul Drager, s-a stabilit o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cele din urmă, Seciu şi-a recunoscut vina. Seciu şi prietenul său Băescu au stat în arest preventiv timp de cinci luni, fiind eliberaţi pe 27 mai 2009. Potrivit sentinţei Judecătoriei Medgidia, perioada petrecută în arest preventiv urmează să fie dedusă din pedeapsă. Nu îl ultimul rând, Seciu a fost obligat la plata unor despăgubiri materiale de 10.000 de lei şi daune morale de 100.000 de lei către Enver şi Seian Abduraman. Sentinţa poate fi atacată în apel, la Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii