Acuzata de rapirea a doua batrane, eliberata de instanta
Acuzata de rapirea a doua batrane, eliberata de instantaJudecătorii au admis recursul femeii pe motiv că s-au schimbat temeiurile care au dus la arestarea ei şi au înlocuit starea de arest cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Conform anchetatorilor, în perioada anterioară datei de 30 august 2008, Lucica Mihai, care s-a prezentat drept „Mihaela", i-a făcut mai multe oferte Paulei Mina, o bătrână în vârstă de 85 de ani, cu privire la apartamentul său. Bătrâna a refuzat-o în mod repetat, deşi „Mihaela" s-a oferit chiar să le îngrijească pe ea şi pe sora ei, Stela Minea, de 80 de ani. „Târcoalele" pe care individa i le dădea bătrânei s-au concretizat în sechestrarea acesteia, pe 30 august 2008, de către Costache Stoiciu şi un alt individ. Cei doi au luat-o pe Paula Minea cu forţa din patul ei, ameninţând-o cu moartea, şi au dus-o acasă la Stoiciu. După aproximativ două ore, Stela Minea a avut parte de acelaşi tratament ca şi sora ei. În timpul în care au fost sechestrate, bătrânele nu erau lăsate să iasă din casă decât seara, după lăsarea întunericului, câteva minute, pentru satisfacerea nevoilor fizilogice. În cele din urmă, acestea au fost „convinse" să le „vândă" lui Costache Stoiciu şi Lucicăi Mihai apartamentul pe care-l deţineau de-o viaţă. Cei doi nu au recunoscut niciodată acuzaţiile care li s-au adus.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp