Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:42 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adolescent adus sub acuzaţii de viol la Curtea de Apel

ro

02 Mar, 2012 00:00 1279 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa vor analiza astăzi cazul adolescentului de 17 ani acuzat de procurorii constănţeni că şi-ar fi violat prietenul din gaşcă, în vârstă de numai 13 ani.

Tânărul suspect s-a adresat Curţii de Apel, formulând recurs împotriva hotărârii Tribunalului de a emite mandat de arestare preventivă pe numele său pentru o perioadă de 19 zile, la cererea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Alături de individul de 17 ani, a mai fost acuzat că ar fi participat la viol şi un alt minor, prieten de-al celor doi, în vârstă de 12 ani, însă faţă de acesta nu s-a formulat propunere de arestare, pentru că are sub 14 ani şi nu poate fi tras la răspundere penală, potrivit legislaţiei în vigoare. În urmă cu două zile, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au informat referitor la acest caz că „în după-amiaza zilei de 27 februarie 2012, inculpatul împreună cu un alt minor (în vârstă de 12 ani), prin violenţă au întreţinut acte sexuale anormale cu partea vătămată D.V.L. (în vârstă de 13 ani) într-o clădire abandonată din municipiul Constanţa". Totodată, procurorii au spus că, în urma loviturilor aplicate, (cu corpuri dure posibil cu furtun, cauciuc), partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii