Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:31 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceriştii Livadariu, reuniţi de judecătorii bucureşteni

ro

16 Feb, 2012 00:00 2497 Marime text
livadariu-perchezitiimascatiMamaiaDNA.jpgJudecaţi pentru un prejudiciu imputat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce s-ar ridica la câteva milioane bune de euro, fraţii Livadariu, renumiţi afacerişti pe piaţa locală, au primit încuviinţare definitivă din partea instanţei bucureştene de a îşi vorbi din nou.

La ultima înfăţişare desfăşurată în cadrul procesului ce se judecă la Tribunalul Bucureşti, magistraţii au admis cererea lui Stelian Livadariu de încetare a obligaţiei de a nu lua legătura cu fratele său, Ion Livadariu, dat fiind că amândoi sunt inculpaţi în cauza penală. Totuşi, instanţa a menţinut celelalte obligaţii instituite în sarcina lui Stelian Livadariu. Aceeaşi decizie a fost adoptată şi în ceea ce-l priveşte pe Ion Livadariu care, de asemenea, le-a solicitat judecătorilor să îi permită să ia constant legătura cu fratele său. Totuşi, aceiaşi magistraţi care s-au arătat înţelegători cu problemele de comunicare ivite între fraţii Livadariu i-au respins presupusului lor complice, cetăţeanul maghiar Peter Attila Racz, cererea de a pleca din România, la anumite date fixe. Mai exact, ungurul a formulat cerere de încuviinţare a părăsirii teritoriului României în zilele de 22 şi 23 februarie 2012, însă judecătorii au respins-o ca nefondată. Instanţa a respins ca nefondate şi cererile de modificare a controlului judiciar formulate de Tudor Bodeanu şi Costel Iordache, cei doi cerându-le judecătorilor să le permită să-şi vorbească, dar şi să ia legătura cu Viorica Cristea. În aceste condiţii, Peter Attila Racz, Tudor Bodeanu şi Costel Iordache au fost obligaţi la plata sumei de 100 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Ceva mai norocoşi, fraţii Ion şi Stelian Livadariu au fost scutiţi de la plata acestor taxe. Hotărârea judecătorilor Tribunalului poate fi atacată în recurs, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti. Fraţii Ion şi Stelian Livadariu, alături de Peter Attila Racz şi de ceilalţi suspecţi din dosar au fost acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de multiple infracţiuni de evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală şi constituire sau aderare la grup infracţional organizat, autorităţile considerând că aceştia au păgubit bugetul statului prin afacerile cu petrolul. Aşa cum am menţionat anterior, prejudiciul a fost estimat de anchetatori la câteva milioane de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii