Agresori cautati de politisti
Agresori cautati de politistiŞapte indivizi din Mangalia au agresat un concetăţean şi i-au distrus maşina.
În noaptea de 2 spre 3 septembrie, Beihan Rustea, de 32 de ani, din Mangalia, se deplasa cu autoturismul pe strada M. I. Dobrogeanu, din localitate. La un moment dat, şi-au făcut apariţia trei maşini care l-au blocat în trafic. Din ele au coborât şapte persoane care, potrivit poliţiştilor, l-au agresat pe Rustea şi au provocat mai multe distrugeri autoturismului la volanul căruia se afla. Victima a rămas internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Între timp, oamenii legii din Mangalia au continuat cercetările şi i-au identificat pe agresori: Raim Iuzeir (34 ani), Nicolae Martin (36 ani), Vasile Dumitru (29 ani), Şenol Memet (24 ani), Erol Memet (26 ani), Tamer Mustafa (26 ani) şi Tanior Mustafa (30 ani).Toţi sunt din municipiul Mangalia, iar poliţiştii continuă cercetările pentru depistarea lor şi stabilirea participării acestora la agresiune. Deocamdată, surse din Poliţie susţin că Beihan Rustea a declarat că nu ştie care ar fi motivul pentru care a devenit victima acestora.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp