Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:59 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agresorul politistului de la Sectia 3 a fost prezentat instantei

ro

26 May, 2005 00:00 1138 Marime text

La un pas de arestare

Nuran Munteanu este recidivist, fiind condamnat anterior pentru furt calificat si talharie

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta au formulat, ieri, propunere de arestare preventiva pentru Nuran Munteanu care este acuzat de ultraj, acesta fiind prezentat judecatorilor de la Tribunal pentru emiterea mandatului. Potrivit prim procurorului adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, Raluca Ceausu, in cursul zilei de 23 mai, un politist din cadrul Sectiei 3 de Politie a fost agresat pe salile Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta de mai multe persoane de etnie rroma. In urma cercetarilor efectuate, anchetatorii au stabilit ca in seara respectiva, Nuran Munteanu, in varsta de 31 de ani, din Constanta, se afla impreuna cu concubina sa, Lale Iasar si copilul lor de trei luni la Spitalul Clinic Judetean Constanta - Sectia Urgenta pentru ca micutul se simtea foarte rau. In acelasi timp si in acelasi loc, se afla si agentul sef adjunct, Daniel Nechifor impreuna cu fiul sau care urma a fi supus unui tratament. Satul de atata asteptare la rand, la un moment dat, Nuran Munteanu care se afla in stare de ebrietate a devenit foarte violent. El a inceput sa injure trivial dupa care a lovit cu pumnul doua usi ale unor cabinete medicale.Desi era in timpul liber si ar fi putut trece cu vederea cele intamplate, asa cum fac marea parte a politistilor, Daniel Nechifor a luat atitudine fata de comportamentul scandalagiului. El s-a legitimat, apoi i-a cerut lui Nuran Munteanu sa pastreze linistea deoarece se afla intr-un spital. Pentru moment, barbatul a parasit salile spitalului, dupa care s-a intors insotit de Arun Iasar, Metin Iasar si Gervais Iasar care i-au aplicat mai multe lovituri politistului dupa care au disparut de la locul incidentului. Agresorii au fost identificati in scurt timp, Nuran Munteanu fiind prezentat instantei in timp ce ceilalti trei vor fi cercetati in continuare in stare de libertate. Pe de alta parte, potrivit certificatului medico-legal emis pe numele politistului, acesta va avea nevoie de 8-9 zile de ingrijiri medicale. Nuran Munteanu este recidivist, fiind condamnat anterior pentru furt calificat si talharie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii