Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:42 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agresorul sefului Politiei Port, in fata instantei

ro

23 Oct, 2007 00:00 925 Marime text

Ieri, in fata instantei constantene s-a prezentat - cu mandat de aducere, ce-i drept - Dumitru Neculita. Barbatul a fost trimis in judecata la sfarsitul anului trecut pentru doua infractiuni de ultraj si o tentativa de omor calificat. Victimele acestuia au fost comisarul Dumitru Cicildau si seful Politiei Port, Remulus Lazaroaia.

Avocatul apararii a solicitat un termen nou, invocand faptul ca a pierdut legatura cu inculpatul si cu dosarul acestuia. Pe de alta parte, aparatorul politistilor s-a opus acestei cereri, pe care a calificat-o drept o incercare de tergiversare a cauzei. Cu toate acestea, instanta a admis solicitarea de amanare, iar termenul a ramas fixat pentru 12 noiembrie. Totodata, Remulus Lazaroaia si-a formulat pretentiile civile de la inculpat. Acesta a cerut suma de 100.000 de lei, cu titlul de daune morale. Amintim ca Dumitru Neculita facea parte dintr-o retea de evazionisti care actionau in Portul Constanta. Cand a fost prins de politisti, Neculita i-a aplicat doua palme comisarului Cicildau si apoi l-a tarat cu masina aproximativ doua sute de metri pe subcomisarul Lazaroaia.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii