„Alba-neagra" cu amenzile ANRMAP Primaria lui Mazare nu vrea sa achite „oalele sparte" cu Telegraf si SOTI (document)
„Alba-neagra" cu amenzile ANRMAP: Primaria lui Mazare nu vrea sa achite „oalele sparte" cu Telegraf si SOTIJudecătorii par să joace „alba-neagra" cu amenzile încasate de Primăria Constanţa, condusă de Radu Mazăre, de la ANRMAP. Probabil din dorinţa de a împăca şi capra, şi varza, justiţia constănţeană a pronunţat două hotărâri care se bat cap în cap în războiul pe care Primăria Municipiului Constanţa îl poartă cu Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Pe scurt, în două dosare diferite, dar cu acelaşi obiect, Judecătoria Constanţa mai întâi a dat dreptate primăriei lui Mazăre, iar apoi a dat dreptate ANRMAP-ului. Litigiul este legat de amenzile de aproape jumătate de miliard de lei vechi încasate de administraţia locală în toamna anului trecut, în urma controlului ANRMAP.
Astfel, dacă în primul dosar în care primăria a contestat amenzile, judecătorii au plecat urechea la argumentele aduse de administraţia locală şi a admis acţiunea, în cel de-al doilea dosar, având exact acelaşi obiect, lucrurile au stat taman pe dos, iar acţiunea primăriei a fost respinsă. În acest context, s-a ajuns la situaţia ilară, în care atât ANRMAP, cât şi Primăria Constanţa par să aibă dreptate în acelaşi timp, cu privire la aceleaşi lucruri, deşi ambele instituţii contestă legitimitatea demersurilor celeilalte.
Două dosare, acelaşi obiect
Concret, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa s-au înregistrat dosarele cu numerele 31110/212/2010 şi, respectiv, 34362/212/2010, care, potrivit consilierului Ioana Teodorescu, din cadrul ANRMAP, aveau acelaşi obiect, respectiv, contestarea amenzilor de 45.000 de lei pe care ANRMAP le-a dat Primăriei Constanţa în urma controlului efectuat la această instituţie, în toamna anului trecut. Dacă în primul dosar, respectiv 31110/212/2010, instanţa a ajuns la concluzia că argumentele aduse de reprezentanţii primăriei în contestarea amenzilor sunt pertinente şi au admis plângerea formulată de administraţia locală, lucrurile au stat diferit în cel de-al doilea caz. Astfel, în dosarul cu numărul 34362/212/2010, instanţa a respins plângerea. În prezent, primul din cele două dosare a ajuns deja la Tribunalul Constanţa, unde urmează să se judece recursul promovat de ANRMAP împotriva hotărârii prin care s-a dat dreptate primăriei. Nu este exclus ca un traseu similar să aibă şi cel de-al doilea dosar, de data aceasta fiind vorba despre recursul Primăriei Constanţa. Dincolo, însă, de aceste aspecte, este de menţionat că, dacă primăria va fi obligată, totuşi, să achite amenzile, atunci banii vor fi plătiţi tot din buzunarele contribuabililor, cei responsabili în fapt de neregulile constatate de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nefiind traşi la răspundere.
Amenzi din cauza Telegraf şi SOTI
Amintim că Primăria Municipiului Constanţa a fost sancţionată de ANRMAP din cauza a două contracte încheiate cu Telegraf Advertising şi, respectiv, SOTI Cable Neptun, pentru care agenţii constatatori ai ANRMAP au considerat că nu s-ar fi respectat procedurile legale. Mai exact, procedura de negociere fără anunţ, prin care Telegraf Advertising a primit 74.000 de euro, fără TVA, a costat Primăria Constanţa 35.000 de lei, instituţia fiind sancţionată pentru că nu a făcut dovada încadrării în prevederile legale pentru desfăşurarea unei astfel de proceduri. Concret, ANRMAP spune că primăria „avea obligaţia de a promova concurenţa între operatorii economici". Concret, era vorba despre servicii suplimentare în presa scrisă, cuprinse într-un act adiţional la contractul de publicitate încheiat cu Telegraf Advertising pe 9.05.2008. Pentru a justifica negocierea fără anunţ, reprezentanţii primăriei au susţinut că „pentru o informare rapidă şi cât mai corectă a cetăţenilor cu privire la acest program (n.r., Programul de construire a locuinţelor ieftine pentru tineri sub 35 de ani, persoanele cu dizabilităţi, persoanele evacuate conform Legii 10/2001, indiferent de vârstă, persoanele provenite dintr-o instituţie de ocrotire socială) şi la alte activităţi desfăşurate de Consiliul Local Municipal Constanţa, se impune iniţierea unei proceduri de achiziţie publică în conformitate cu prevederile art. 122 lit. i) din OUG nr. 34/2006". Totuşi, reprezentanţii ANRMAP au concluzionat că respectivul program nu constituie o circumstanţă imprevizibilă pentru îndeplinirea contractului în cauză, aşa cum cere legea, dat fiind că acesta era cunoscut la data semnării contractului iniţial cu Telegraf Advertising. Prin urmare, primăria a fost amendată cu suma de 35.000 de lei.
Criterii restrictive
În ceea ce priveşte cea de-a doua amendă, aceasta este legată de procedura de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii de publicitate TV nr. 45610/20.03.2009. Concret, valoarea estimată totală a contractului a fost, potrivit Notei nr. 1756/07.01.2009 privind determinarea valorii estimate pentru achiziţionarea serviciului de publicitate TV, de 2.689.076 de lei, fără TVA, din care, pentru 2009, s-a alocat suma de 672.269 de lei, fără TVA. Este însă de menţionat că, aşa cum se arată în raportul întocmit de ANRMAP, „echipa de control (n.r., a ANRMAP) a constatat că fundamentarea valorii estimate nu s-a realizat pe baza unui număr mediu de anunţuri pe care autoritatea contractantă urmează să le publice, ci doar s-a precizat valoarea totală estimată". Sursa de finanţare a fost, desigur, bugetul local. De asemenea, printre criteriile de calificare s-a aflat şi cel potrivit căruia ofertanţii ar fi trebuit „să dovedească faptul că au în derulare contracte cu posturile TV locale, prezentate în ofertă", considerat restrictiv de către ANRMAP, astfel că primăria a fost amendată cu 10.000 de lei. Singura societate care a depus o ofertă a fost SC Soti Cable Neptun SRL Constanţa. Firma a fost declarată câştigătoare. În acest context, rămâne de văzut cum se va termina, în cele din urmă, războiul dintre Primăria Constanţa şi ANRMAP.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp