Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:55 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile de la Costinesti, fraudate sub obladuirea legii pesediste

ro

16 Mar, 2005 00:00 956 Marime text

Paradox electoral: Cine castiga, pierde de fapt

Legea numarul 67/2004 pentru alegerea administratiei publice locale, a fost intocmita astfel incat sa poata fi interpretata in asa fel incat PSD sa castige intotdeanuna * La Costinesti, dosarul privind fraudarea alegerilor din 6 iunie in urma carora Ilie Vladu a fost ales primar a fost inaintat Parchetului de pe langa Tribunalul Mangalia cu propunere de neincepere a urmaririi penale * Cu toate acestea in acest dosar nu se mai face nimic pentru ca legea este astfel conceputa incat probele sa nu mai conteze * Cercetarile facute de politie au evidentiat ca nu a fost vorba de frauda la scrutinul in care a fost ales candidatul Aliantei Ilie Vladu * In ziua alegerilor, reprezentantii PNL au reclamat la politia din comuna ca la Sectia 1 de votare a fost sesizata lipsa unor buletine de vot * Ancheta ulterioara a politiei a scos in evidenta ca disparusera 64 de buletine, dar ca acestea se aflau in urna, desi nu figurau pe lista comisiei * La numaratoarea finala a voturilor, Ilie Vladu a fost preferat de 684 de alegatori, iar Traian Cristea de 552 * A doua zi dupa alegeri, vazand rezultatul voturilor, pesedistul Marin Bortea a sesizat Biroul Electoral Central asupra unei fraude electorale * BEC a reactionat, si a anulat alegerile, stabilind pentru data de 13 iunie un alt tur de scrutin * Dupa acest nou scrutin a castigat Traian Cristea, care, intre timp a reusit sa convinga mai multi alegatori * Politia a facut cercetari in doua dosare penale, unul avand ca obiect furtul buletinelor de vot, iar cel de-al doilea, frauda electorala * Primul dosar, in care cercetarile au fost demarate de Politia Costinesti, a fost solutionat de Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia, care a dispus neinceperea urmaririi penale * Solutia s-a bazat pe faptul ca, din moment ce buletinele de vot reclamate ca furate au fost gasite in urna, fapta nu exista * Cel de-al doilea dosar, care priveste frauda in sine la Legea nr. 67/2004, pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a revenit spre competenta si solutionare Serviciului de Cercetari Penale al IPJ Constanta * Numai ca politia nu a luat in calcul si ceea ce s-a gasit in urnele de votare la inchiderea sectiei de votare, dupa numaratoarea finala * Este vorba de 42 de buletine de vot in alb, pe care membrii comisiei le-au gasit in urna, si toate pentru functia de primar * Sapte dintre acestea fusesera stampilate de nu se stie cine * A doua zi dupa votare, sacii cu buletinele de vot au fost adusi din nou la Costinesti pentru renumarare, numai ca si de data aceasta rezultatul a fost favorabil lui Vladu * Potrivit declaratiei lui Octavian Opris, presedintele Autoritatii Electorale Permanente, "odata publicat rezultatul alegerilor in Monitorul Oficial, orice interventie ulterioara este tardiva"

Fraudarea scrutinului de la Costinesti din 6 iunie s-a facut prin interpretarea legii numarul 67/2004, un act normativ conceput parca in favoarea fostului partid de guvernamant. Precedentul de la Costinesti este unul periculos, iar daca legea nu se va modifica va ramane loc pentru noi anomalii post electorale. O dovedesc faptele, o demonstreaza si corespondenta purtata de reporterii nostri cu diferite institutii abilitate ale statului, dar si ancheta jurnalistica proprie. Culmea este ca in acest scandal, care inca mai poate fi pus pe tapet nu se implica noua formatiune politica ajunsa la guvernare, care a pierdut prin delasarea reprezentantilor locali ai PNL.Tevatura privind frauda electorala de la Costinesti din 6 iunie a fost declansata chiar din ziua scrutinului. Primii care au generat disputele sunt cativa membri ai PNL filiala din comuna. Scandalul legat de alegerile din Costinesti are ca protagonisti pe primarul localitatii, PSD-istul Traian Cristea si pe liberalul Ilie Vladu. Totul a izbucnit dupa ce reprezentantii PNL au reclamat la politia din comuna ca la Sectia 1 de votare a fost sesizata lipsa unor buletine de vot. In baza acestei sesizari, la ora 17.00 urnele au fost inchise, procedandu-se la numararea buletinelor de vot. Ancheta ulterioara a politiei a scos in evidenta ca disparusera 64 de buletine, dintre care cinci pentru Consiliul Judetean, 49 pentru primar si zece pentru Consiliul Local. Buletinele se aflau in urna, desi nu figurau pe lista comisiei. Numai ca politia nu a tinut seama ca la inchiderea urnei s-a constatat ca la vot se prezentasera, potrivit listei de alegatori, 1347 de cetateni, iar la numaratoarea buletinelor de vot a reiesit ca, in realitate, au votat 1392 de cetateni, diferenta fiind de 45 de voturi. La finalul numaratorii candidatul PNL, Ilie Vladu a fost preferat de 684 de alegatori, iar cel al PSD, Traian Cristea de 552.

BEC intervine fara sa fie nevoie

A doua zi dupa alegeri, pe 7 iunie, reprezentantul PSD, Marin Bortea, a sesizat BEC asupra existentei unei fraude electorale. Cu o usurinta de neimaginat, probabil doar pentru ca sa faca pe placul PSD, BEC a anulat alegerile din 6 iunie, stabilind pentru data de 13 iunie un alt tur de scrutin. Dupa acest nou scrutin a castigat Traian Cristea, care s-a concentrat pe final si a reusit sa convinga mai multi alegatori.Intre timp, politia a facut cercetari in doua dosare penale, unul avand ca obiect furtul buletinelor de vot, iar cel de-al doilea, frauda electorala. Primul dosar, in care cercetarile au fost demarate de Politia Costinesti, a fost solutionat de Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia, care a dispus neinceperea urmaririi penale. Solutia s-a bazat pe faptul ca, din moment ce buletinele de vot reclamate ca furate au fost gasite in urna, fapta nu exista. Cel de-al doilea dosar, care priveste frauda in sine la Legea numarul 67/2004, pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a revenit spre competenta si solutionare Serviciului de Cercetari Penale al IPJ Constanta. Comisarul Paraschiv a procedat la audierea tuturor membrilor Biroului de Sectie din circumscriptie, a reprezentantilor tuturor partidelor si, mai ales, a acelor persoane care votasera la circumscriptia respectiva. Din declaratiile martorilor a reiesit ca, putin inainte de ora 16.00, reprezentantii PNL au reclamat ca lipsesc o parte din buletinele de vot. Dupa cum afirma organele de cercetare penala, sesizarea liberalilor este complet neintemeiata.Mai precis, acestia, indusi in eroare de grosimea buletinelor de vot, care era diferita pentru primar, consilieri locali si judeteni, au avut impresia, luand aminte la teancurile distribuite membrilor comisiei, ca lor li s-au repartizat un numar mai mic de buletine. Motiv pentru care intre membrii comisiei de votare a intervenit o disputa. Atenti la discutia pe tema numarului de buletine, reprezentantii partidelor politice din sala si-au ignorat oarecum atributiile, ba chiar la un moment dat au parasit sala de votare, pentru a-si anunta superiorii. Situatia a durat cam o ora si jumatate, timp in care cetatenii si-au vazut de votare. Martorii audiati au declarat ca au votat si au fost bifati pe liste. O parte dintre ei au precizat insa, ca din cauza neatentiei membrilor din comisia de supraveghere, si-au luat singuri buletinele de vot, au aplicat stampila, dupa care au introdus votul in urna si au plecat fara a fi bifati pe liste. Pe parcursul cercetarilor, politistii au procedat la audierea tuturor celor 45 de persoane ale caror buletine au fost gasite in urna, dar a caror prezenta la vot nu fusese consemnata pe lista comisiei de votare. Raspunsul a fost, se pare, acelasi. Numai ca politia nu a luat in calcul si ceea ce s-a gasit in urnele de votare la inchiderea sectiei de votare, dupa numaratoarea finala. Este vorba de 42 de buletine de vot in alb, pe care membrii comisiei le-au gasit in urna, toate pentru functia de primar. Sapte dintre acestea fusesera stampilate de nu se stie cine. Acestea au fost anulate. Asa cum spuneam, rezultatul alegerilor din data de 6 iunie a fost net de partea lui Ilie Vladu, care a avut de partea sa 684 de voturi, fata de 552 de voturi cate a avut Cristea.A doua zi dupa votare, luni seara, sacii cu buletinele de vot au fost adusi din nou la Costinesti pentru renumarare, numai ca si de data aceasta rezultatul a fost acelasi. Trebuie spus ca abia dupa aceasta noua constatare PSD a facut contestatie, iar rezultatul se cunoaste. Au fost reluate alegerile, iar candidatul PSD Cristea a fost declarat castigator.

PNL cedeaza treptat, PSD cade tot in picioare

Un alt dosar, de fapt cel de-al treilea privind alegerile de la Costinesti a ajuns la Serviciul Ordine Publica al IPJ Constanta. Dupa ce alegerile au fost anulate, urmand a fi organizate din nou in data de 13 iunie, in preziua alegerilor, reprezentantii filialei judetene a PNL au reclamat la BEC faptul ca in Costinesti au fost distribuite afise electorale care indemnau cetatenii sa se prezinte la vot in data de 20 iunie. Senatorul PNL Mircea Iustian arata, in plangerea facuta, ca prin distribuirea acelor afise de catre PSD, cetatenii din localitate sunt cu intentie indusi in eroare asupra datei la care vor avea loc alegerile, astfel incat sa nu se prezinte la vot in ziua urmatoare. Senatorul considera ca astfel s-au incalcat prevederile legale care prevad ca impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la cinci ani si interzicerea unor drepturi. Cercetarile efectuate au concluzionat, insa, ca nici de aceasta data fapta nu exista, deoarece afisele in cauza fusesera tiparite de reprezentantii PSD, cu mult inainte de scandalul privind frauda electorala. Prin afisele cu pricina, care de fapt erau destinate turului doi al alegerilor, cetatenii erau indemnati sa se prezinte la vot in data de 20 iunie pentru a vota candidatii PSD. Prin urmare, nu a existat nici un fel de intentie de a induce in eroare cetatenii, cu atat mai mult cu cat, prin distribuirea la intamplare a afiselor electorale, exista riscul de a fi indusi in eroare chiar simpatizantii propriului partid. Pe de alta parte, in data de 13 iunie s-au prezentat la vot peste 1600 din cei 1900 de cetateni cu drept de vot, ceea ce demonstreaza, in opinia anchetatorilor, ca fapta nu a existat, pentru ca nu s-a reusit inducerea in eroare a cetatenilor.

Lege pentru hotii de voturi

Cercetarile s-au incheiat de mult, iar rezultatele sunt de-acum cunoscute. Numai ca normal ar fi ca odata cu terminarea anchetei cu propunerea de neinceperea urmaririi penale, in urma constatarii inexistentei fraudei electorale, Vladu ar fi trebuit sa fie instalat pe postul de primar. Solutia ar fi fost ca decizia sa apartina BEC care, teoretic, ar trebui sa functioneze si dupa alegerile de la Costinesti, pentru ca ulterior au mai fost organizate si altele, si inca vor mai fi. Numai ca Legea 67/2004 spune la articolul 34 ca Biroul Electoral Central isi inceteaza activitatea dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a rezultatului alegerilor, desi, normal acestea ar fi trebuit refacute si republicate, cu corecturile de rigoareLa vremea respectiva, controversatul judecator Emil Ghergut, ne-a declarat ca BEC pentru locale si-a incetat de mult activitatea, imediat dupa aparitia in monitor a rezultatelor si ca efectiv nu se mai poate face nimic.Intre timp, s-a infiintat Autoritatea Electorala Permanenta, care nu are putere mai mare decat vechiul BEC, si care nu face altceva decat sa aplice o lege in folosul celor care fura alegerile. Astfel printr-o adresa primita dupa solicitarea noastra de institutia in cauza, avand numarul de inregistrare numarul 171/4 martie 2005 si semnata de Octavian Opris, presedintele acestei autoritati, ni se spune ca "BEC solutioneaza sesizarile privitoare la frauda electorala, putand dispune anularea alegerilor dintr-o circumscriptie electorala, in cazul in care constata pe baza probelor administrate, ca votarea si stabilirea alegerilor au avut loc prin fraude de natura a modifica atribuirea mandatelor in circumscriptia electorala respectiva, iar in astfel de cazuri dispune repetarea scrutinului".Tot in acelasi document Opris ne mai spune ca potrivit aceluiasi articol din lege "existenta fraudei electorale se stabileste de BEC de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o", iar "in judetele in care se organizeaza alegeri locale partiale in cel putin doua circumscriptii electorale se constituie un birou electoral judetean format din trei dintre judecatorii in exercitiu al tribunalului, si nu este necesara constituirea BEC". Sub semnatura lui Opris ni se mai aduc urmatoarele lamuriri: "Contestatiile (.)se solutioneaza de BEC, (.) si de Inalta Curte de casatie si Justitie, daca privesc BEC, in termen de doua zile de la inregistrarea contestatiilor". Si tot Opris ne taie ultima speranta; "Odata publicat rezultatul alegerilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, orice interventie este tardiva". Adica, hotul prins este negustor cinstit, chiar daca este prins dupa expirarea termenelor prevazute de o lege.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii