Amenintare cu bomba la Liceul Energetic
Amenintare cu bomba la Liceul EnergeticSeria alarmelor false continua
Ieri dimineata, la ora 11.00, la sediul Inspectoratului Judetean de Politie s-au primit doua sesizari telefonice, o voce masculina anuntand de fiecare data ca in incinta Liceului Energetic a fost amplasata o bomba * Specialistii de la AEST au evacuat unitatea si au controlat intreaga cladire, dar alarma s-a dovedit a fi una falsa * Apelurile au fost efectuate de la un telefon public, fapt care ingreuneaza eforturile politistilor de a-l depista pe autor * Varianta cea mai plauzibila este cea a unei farse facute de un elev al liceului * In acest an, pe raza municipiului s-au inregistrat patru astfel de sesizari, trei dintre ele vizand unitati de invatamant * Toate amenintarile cu bomba consemnate in ultimii ani pe raza judetului Constanta s-au dovedit false
Activitatea Liceului Energetic a fost, ieri dimineata, paralizata pentru aproape doua ore dupa ce o persoana necunoscuta a anuntat ca in incinta cladirii se afla montata o bomba. Sesizarea telefonica a fost facuta in jurul orei 11.00 la dispeceratul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. O voce masculina a anuntat ca in interiorul liceului a fost montata o bomba care va exploda in scurt timp. Necunoscutul a inchis dupa cateva secunde, apoi a sunat din nou, in mai putin de un minut repetand amenintarea si atragand atentia ca nu este vorba despre o gluma. Imediat, politistul care a primit sesizarea i-a contactat pe lucratorii Biroului Arme, Explozibili, Substante Toxice (AEST), care a deplasat mai multe echipe la adresa indicata. Politistii, ajutati de jandarmi, au trecut imediat la evacuarea cladirii, aproximativ 500 de persoane (elevi si profesori) fiind scoase in numai cateva minute din imobil. Dupa ce evacuarea s-a incheiat, genistii si pirotehnistii au inceput sa "scotoceasca" fiecare ungher al liceului, in cautare de material explozibil. Asa cum de altfel se si asteptau, politistii au descoperit ca este vorba din nou despre o gluma proasta. Chiar si asa, operatiunea desfasurata a fost una ca la carte pentru a nu se risca absolut nimic. In jurul orei 12.30, elevii si cadrele didactice au fost lasati sa se intoarca in clase. Organele de cercetare penala banuiesc ca amenintarea a fost facuta chiar de unul dintre elevii liceului, probabil din anii terminali, care a vrut astfel sa scape de cursuri. Dupa primele cercetari s-a stabilit ca autorul a sunat la IPJ de la un telefon public, fapt care ingreuneaza bunul mers al anchetei. Chiar si asa, identificarea si retinerea faptuitorului constituie o chestiune de zile, daca nu chiar de ore, autoritatile avand numeroase mijloace de identificare.Anul alarmelor false
De la inceputul acestui an si pana la incidentul de ieri dimineata, pe raza judetului Constanta s-au inregistrat alte patru astfel de amenintari cu bomba. De fiecare data a fost vorba despre o gluma proasta care a pus pe jar autoritatile. In general, sesizarile au fost facute de minori si au vizat blocarea desfasurarii activitatii unor unitati de invatamant. Elevii raspunzatori de aceste farse au fost identificati si impotriva lor au fost luate masurile specifice ale Codului Penal, care prevede anumite sanctiuni pentru infractorii minori. Exceptia de la aceasta regula a fost data de cazul inregistrat in urma cu mai bine de doua luni, cand institutia vizata a fost Inspectoratul Teritorial de Munca. In acest caz, vinovat de savarsirea faptei penale a fost un tanar de 26 de ani care dorise si el sa faca o "gluma". Daca minorii au scapat usor dupa aceste farse, "teroristul" de la ITM risca ani grei de inchisoare pentru "gluma" facuta. Trebuie mentionat faptul ca, in ultimii ani, numarul acestor amenintari cu bomba a crescut intr-o maniera alarmanta, tot mai multi tineri comitand aceste infractiuni din pur teribilism. Din zecile de alarme inregistrate in judetul Constanta in ultimul deceniu, nici una dintre amenintari nu s-a dovedit a fi reala.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp