Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ameninţat cu toporul, a cerut bani şefilor din Capitală Iată averea şi interesele poliţistului de la Kogălniceanu prins cu mită (document)

ro

27 Oct, 2011 01:00 1967 Marime text
Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu, Abdula Sunay, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost prezentat, ieri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Potrivit declaraţiei de avere, Abdula Sunay este, cel puţin conform declaraţiei de avere, un poliţist sărac, însă are un BMW la poartă. Recent, poliţistul reţinut, împreună cu alţi colegi, a acţionat în instanţă Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, în urmă cu două seri, reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de Abdula Sunay, de 26 de ani, agent de poliţie în cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Probatoriul administrat de anchetatori arată că în dimineaţa zilei de 25 octombrie, poliţistul inculpat l-ar fi depistat în trafic, pe DN 2 A, pe denunţătorul N.M. conducând un tractor cu o remorcă neînmatriculate pe drumurile publice, între comunele Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, aşa încât l-a condus la sediu şi l-a audiat ca suspect de săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehiculul neînmatriculat pe drumurile publice. „Pentru a nu îşi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi, pe cale de consecinţă, de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii la regimul circulaţiei rutiere, agentul de poliţie i-a pretins denunţătorului N.M. suma de 300 de lei, cu promisiunea că nu va înregistra dosarul penal. Întrucât denunţătorul a sesizat organele de urmărire penală, în seara zilei de 25 octombrie 2011, în jurul orelor 20.45 un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa l-au depistat în flagrant pe inculpat în sediul postului de poliţie rurală, după ce a primit de la denunţător suma de 300 de lei. Imediat după ce a primit banii, inculpatul a rupt declaraţia pe care i-o luase denunţătorului, astfel încât, după realizarea flagrantului, bucăţile de hârtie rupte au fost găsite într-o pubelă de gunoi de lângă postul de poliţie şi s-a constatat că dosarul penal privind depistarea denunţătorului în trafic nu fusese înregistrat în evidenţele postului de poliţie", potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În cursul zilei de ieri, procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă faţă de poliţist. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de luare de mită, conform art.254 alin.2 din Codul penal raportat la art.7 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu bani luaţi din bancă

Conform propriei declaraţii de avere, poliţistul bănuit că a luat mită nu deţine terenuri, clădiri, bijuterii, obiecte de artă, de cult şi nici colecţii de artă. Tot potrivit celor consemnate în documentul mai sus precizat, Abdula Sunay conduce, cel puţin conform declaraţiei de avere, un automobil BMW, fabricat în anul 2000, auto dobândit prin intermediul unui credit bancar. Fără conturi ori depozite bancare, agentul Abdula Sunay a contractat, în 2007, un credit bancar în valoare de 8.000 de euro, termenul scadent al creditului fiind stabilit în 2017. În ceea ce priveşte salariul, Abdula Sunay a declarat că, în 2009, a câştigat anual suma de 22.000 de lei. Lucrătorul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu a mai declarat că nu este asociat sau acţionar la societăţi comerciale, nu are calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control al societăţilor comerciale, regiilor autonome, nu are calitatea de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale şi nici calitatea de membru în organele de conducere, administrare sau de control, retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice.

Din nou la Tribunalul Constanţa

Numele poliţistului ajuns în colimatorul colegilor săi apare şi în dosarul cu numărul unic 104/36/2011, cauză aflată pe rolul Tribunalul Constanţa şi înregistrată la începutul lunii martie 2011. Dosarul mai sus menţionat a avut ca obiect „litigiu privind funcţionarii publici statutari", iar pe lista pârâţilor au fost: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Abdula Sunay este unul din cei câţiva zeci de poliţişti care şi-au chemat şefii în judecată. Cu doar zece zile înainte de a fi prins în flagrant, Abdula Sunay a primit o veste proastă de la judecători, care au respins acţiunea ca neîntemeiată.

La un pas de moarte

La rândul lor, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au arătat că, în data de 10 aprilie 2011, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Comunale Kogălniceanu, printre care s-a aflat şi Abdula Sunay, au încercat să oprească în trafic un automobil în care se aflau trei persoane. La un moment dat, oamenii legii au imobilizat automobilul în cauză, iar unul dintre ocupanţii acestuia s-a îndreptat cu un topor către Abdula Sunay pentru a-l lovi, însă a intervenit un lucrător din cadrul Poliţiei Comunitare, care l-a deposedat de topor. „Ulterior, din imobilul în care se ascunseseră cei trei inculpaţi a ieşit un grup de cinci-şase persoane de sex feminin care au încercat să împiedice organele de poliţie să îi prindă pe inculpaţi. Astfel inculpaţii au reuşit să se sustragă fiind identificaţi în ziua de 14.04.2011, mai puţin inculpatul Mustafa Omer", au mai arătat procurorii.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii