American despăgubit cu mii de dolari de un taximetrist constănţean
American despăgubit cu mii de dolari de un taximetrist constănţeanJudecătoria Constanţa l-a găsit vinovat pe taximetrist de comitereainfracţiunii de vătămare corporalăgravă din culpă şi de infracţiuni la legea privind circulaţia pedrumurile publice. Judecătorii l-au condamnat pe Iorgu la doi ani deînchisoare pentru ambele infracţiuni, însă a contopit pedepsele şia dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul deîncercare fiind de patru ani. Totodată, Florin Iorgu a fost obligat laplata unor despăgubiri de 7.000 de lei şi 30.955 de dolari cătreMcClanahan,reprezentând contravaloarea operaţiilor şi intervenţiilor medicalesuferite de american în urma accidentului. De menţionat că baniitrebuie achitaţi de şofer împreună cu asigurătorul SC Astra SA.În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a hotărât că taximetristultrebuie să-i plătească despăgubiri de 5.000 de euro pasagerului pe carel-a băgat în spital, respingând restul pretenţiilorcivile ca neîntemeiate. Nu în ultimul rând, românul a fost obligat să-iplătească americanului şi avocatul, al cărui onorariu se ridică la2.800 de lei. Cheltuielile de judecată avansate de stat,ce vor trebui achitate tot de Iorgu au fost stabilite la 1.300 de lei.Sentinţa Judecătoriei Constanţa poate fi atacată de ambele părţi înapel, acesta urmând să se judece la Tribunalul Constanţa.
Taxi înfipt în copac
Accidentul în urma căruia americanul a ajuns în spital a avut loc înluna aprilie 2008,pe DN 2A, în apropierea oraşului Ovidiu. Potrivit actului de inculpare,Florin Iorgu era şoferul taxiului în care se urcase McClanahan pentru aajunge de la Mihail Kogălniceanu la Constanţa. Taxiul se deplasape DN 2A când, la intersecţia cu DJ 228 - varianta Nazarcea, Iorgu apierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a înfipt într-un copacde pe marginea şoselei. Impactul a fost atât de violentîncât Joshua McClanahan, aflat pe locul din dreapta-faţă, a fost rănitgrav şi a rămas încarcerat. A fost nevoie de intervenţia echipajelor dedescarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţiide Urgenţă Dobrogea pentru a-l scoate pe american din taxiul morţii.Din fericire, Iorgu a scăpat cu leziuni uşoare. McClanahan a fosttransportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Dobrogea, unde afost diagnosticatcu fracturi costale pe partea dreaptă şi colecţie de sânge în plămânuldrept. Pe parcursul recuperării, tânărul american a fost supus maimultor intervenţii chirurgicale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp