Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Americanii vor sa invete limba urmasilor lui Dracula

ro

25 Apr, 2003 00:00 1063 Marime text

Baza americana de la Mihail Kogalniceanu nu mai este de mult o utopie

In grupe zilnice de cate 15-20 de insi americanii invata intensiv limba romana * Pentru acestia incitant este mitul personajului Dracula * Americanii sunt interesati de modul cum pot ajuta poporul roman si care ar fi cea mai grava problema cu care se confrunta Romania

Daca pana acum ceva timp, prezenta americanilor in Baza aeriana 57 din Mihail Kogalniceanu era ceva de domeniul irealului, iata ca, incetul cu incetul, aceasta chestiune se apropie cu pasi inceti, dar siguri, de realitatea cotidianului. Initial, s-a pornit de la ideea ca americanii vor stationa in baza amintita doar pe durata conflictului din Golf, dar, dupa cum ne arata toate evidentele, yankeii mult asteptati de bunicii nostri vor ramane, in sfarsit, la Constanta. Unul din semnele evidente ca americanii vor ramane printre noi este faptul ca unii dintre acestia s-au apucat sa invete serios limba romana. Cu toate ca reprezentantele biroului de presa al SUA din cadrul hotelului "Iaki" din Mamaia au avut un comportament discutabil vizavi de modalitatea de anuntare a reprezentantilor presei in legatura cu diversele evenimente ce au avut loc in baza americana de la Mihail Kogalniceanu, ieri am reusit totusi sa fim prezenti la o scurta lectie de limba romana la care au participat patru militari americani. La initiativa profesoarei Rodica Ghiserel, ghid si translator in cadrul hotelului "Palm Beach" din Mamaia, responsabilii americani de la Kogalniceanu au aprobat ca militarii americani stationati la Kogalniceanu si cazati in statiunea Mamaia sa poata urma cursuri de conversatie in limba romana. De mai bine de trei saptamani, grupe de cate 15-20 de militari SUA frecventeaza cursurile de limba romana sustinute de Rodica Ghiserel. Asa cum ne-a spus si dumneaei, americanii sunt puternic influentati, in ceea ce priveste invatarea limbii romane, de mitul lui Dracula. Acest mit este extrem de mult exploatat in Occident, fapt care a condus la indreptarea atentiei unor anumite grupuri sau colectivitati culturale catre Romania. Invatarea limbii romane de catre americani la Constanta este asociata cu idei si date privitoare la istoria si trecutul poporului roman. Spre uimirea profesoarei Ghiserel, elevii sai americani s-au dovedit extrem de receptivi la informatiile legate de trecutul si prezentul poporului roman. O alta chestiune interesanta este aceea ca aproape toti elevii profesoarei romance au pus intrebari de felul: "ce putem face pentru poporul roman?" sau "cum il putem ajuta?" sau "care este cea mai grava problema a Romaniei?". Aceste chestiuni sau, mai bine-zis, acest interes al militarilor americani legat de poporul roman ne convinge de faptul ca, intr-adevar, la Kogalniceanu exista deja o baza SUA permanenta, lucru vazut bine de, uimitor, foarte multa lume.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii