Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amestec din pâine şi salivă Mihai Ianuşcovschi, evadarea ca-n Prison Break şi Tribunalul Constanţa

ro

21 Feb, 2012 00:00 1132 Marime text
Ar fi încercat să evadeze din penitenciar după metoda „Prison Break", iar în prezent contestă executarea pedepsei. Cauza penală se află în atenţia magistraţilor Tribunalului Constanţa şi va fi tranşată în şedinţa din data de 20 martie. Cel în cauză, alături de un coleg de cameră, ar fi săpat un tunel în zidurile penitenciarului Mîndreşti, nu înainte de a îndepărta provizoriu vasul de la WC, iar pentru a ascunde lipsa zidului cei doi s-ar fi folosit de pâine şi de propria salivă.

Pe data de 26 ianuarie, pe rolul Tribunalul Vrancea a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 637/91/2012, cauză în care Mihai Ianuşcovschi a avut calitatea de „contestator". În şedinţa din data de 3 februarie, instanţa de judecată din Vrancea a declinat, definitiv, competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Constanţa. Zis şi făcut! Pe data de 17 februarie, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 637/91/2012, unde Mihai Ianuşcovschi are tot calitatea de contestator. Cauza va fi analizată de către instanţa de la malul mării pe data de 20 martie. Conform celor prezentate de cotidianul „Şansa" de Vrancea, Mihai Ianuşcovschi, alături de un coleg, ar fi săpat un tunel lung de peste opt metri, la o adâncime de 1.8 metri. Potrivit aceleiaşi surse, cei doi ar fi scos vasul de la WC şi ar fi săpat pământul cu o bucată de fier smulsă dintr-un pat, pământul era ascuns în valizele deţinuţilor din celulă şi sub paturile acestora, iar pentru a ascunde urmele rosturilor dintre plăcile de gresie, deţinuţii le chituiau cu un amestec pe bază de pâine şi salivă. Din câte se pare, tentativa de evadare a fost dejucată de gardieni în timpul unui control de rutină.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii