Amintiri cu fostul ginere al lui Băsescu Poliţistul Bulac riscă să devină colecţionar de dosare penale (galerie foto)
Amintiri cu fostul ginere al lui Băsescu:Poliţistul Bulac riscă să devină colecţionar de dosare penale (galerieViorel Cornel Bulac, în vârstă de 35 de ani, din Ovidiu, agent în cadrul Siguranţei Publice al Secţiei 2 de Poliţie Constanţa, este pe cale să se aleagă cu un nou dosar penal. După ce anul trecut maşina pe care conducea „omul legii" a fost lovită în plin de automobilul în care se afla fostul ginere al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Marin, cunoscut ca şi „Bodo", ulterior poliţiştii descoperind că Bulac consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum, ieri dimineaţă, Dacia lucrătorului de la Secţia 2 a fost implicată într-un alt eveniment rutier. Colac peste pupăză, într-una dintre autospeciale Poliţiei Rutiere care asigura fluenţa traficului în zona accidentului s-a „parcat" un Ford scăpat de sub control.
În dimineaţa zilei de ieri, aproape de ora 04.00, pompierii militari din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" au fost solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit la un automobil, care a fost implicat într-un accident rutier. Ajunşi la faţa locului, respectiv pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Real 2, pompierii au constatat că focul a fost stins de ceilalţi participanţi la trafic. Reprezentanţii ISU „Dobrogea" spun că maşina accidentată este o Dacia Logan, cu numerele de CT 28 VIO, înmatriculată pe numele lui Viorel Cornel Bulac, acesta fiind agent în cadrul Siguranţei Publice al Secţiei 2 de Poliţie Constanţa. Martorii accidentului spun că, la scurt timp după producerea accidentului, şoferul Daciei, care purta uniformă de poliţist, a părăsit locul accidentului fără acceptul lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. Mai mult decât atât, conducătorul Daciei s-ar fi aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au spus iniţial cei care s-au aflat la faţa locului. În timp ce una dintre autospecialele Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa era staţionată pe banda numărul 1 a bulevardului, în vederea asigurării măsurilor de fluenţă a traficului din zona accidentului misterios, Iulian Nuţu, în vârstă de 23 de ani, din Constanţa, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea, un Ford, cu numerele de înmatriculare CT 87 NTU, oprindu-se în maşina poliţiei.
Luat la întrebări de lucrătorii Poliţiei Rutiere
Reprezentanţii SPR Constanţa spun că autospeciala, înmatriculată cu numerele B 18 ZCH, avea în funcţiune semnalele luminoase. „Iulian Nuţu conducea pe bulevardul Aurel Vlaicu şi se îndrepta către bulevardul Tomis. În momentul în care a ajuns în dreptul zonei Real 2, din cauza neadaptării vitezei la condiţii de drum, respectiv polei, a lovit autospeciala Dacia Logan", au mai completat rutieriştii. Luat la întrebări de lucrătorii Poliţiei Rutiere, agentul Viorel Cornel Bulac a declarat că nu el se afla la volanul propriei maşini în momentul în care acesta s-a oprit într-un stâlp. În ciuda acestei declaraţii, colegii de la Rutiera Constanţa spun că vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cine a condus maşina poliţistului, dar şi împrejurările în care a avut loc accidentul. Mai mult decât atât, rutieriştii spun că au deschis un dosar de cercetare penală in rem faţă de faptă pentru părăsirea locului accidentului fără a avea acceptul lor.
Acelaşi Logan, aproape aceeaşi zonă
La rândul său, comandantul Marius Vasile, şeful Secţiei 2 de Poliţie Constanţa, spune că Viorel Cornel Bulac a fost liber luni seara. De altfel, Viorel Cornel Bulac s-a mai aflat în atenţia Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, după ce în luna mai 2010 a fost implicat într-un accident rutier pe raza municipiului Constanţa. La acea vreme s-a spus că Bogdan Marin, cunoscut ca „Bodo", a condus un Peugeot, cu numărul de înmatriculare B 13 EDH, pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre zona Tomis Nord. Ajuns la intersecţia cu bulevardul Tomis, cântăreţul nu a acordat prioritate şi a lovit Dacia Logan, CT 28 VIO, care era condusă, pe bulevardul Tomis, dinspre strada Tulcei către Carrefour, de Viorel Cornel Bulac. La momentul producerii acestui accident rutier, după cum au spus şi oamenii legii, Viorel Cornel Bulac avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele poliţistului Bulac a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui automobil pe drumurile publice, iar Bodo a rămas pieton timp de câteva săptămâni.
Averea lui Bulac pe 2010
Potrivit declaraţiei de avere aferentă anului 2010 şi postată pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Viorel Cornel Bulac deţine un autoturism marca Dacia, model Logan, fabricat în 2008 şi achiziţionat prin credit. Lucrătorul Secţiei 2 de Poliţie Constanţa a contractat în anul 2006 un credit de la BRD în valoare de 7.000 de euro, scadent în 2013. Conform celor trecute în rubrica „Venituri şi salarii", Viorel Cornel Bulac câştigă 144 de milioane de lei vechi de la IPJ Constanţa, asta în timp ce soţia sa ajunge anual la 108 milioane. De menţionat că Bulac este membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, dar şi al Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp