Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:21 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ancheta furturilor de la Comvex, in impas

ro

07 Jan, 2010 03:04 1375 Marime text
Dosarul privind furturile masive de cocs de la SC Comvex SA din anul 2008, în care principalii suspecţi sunt Daniel Dimciu Enache, Cristinel Atodiresei şi Cristinel Nicu Ţigmeanu, s-ar putea întoarce la procurori, după ce apărarea a susţinut că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent.

Mai clar, avocaţii susţin că urmărirea penală nu ar fi trebuit efectuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, astfel că urmărirea penală ar fi lovită de nulitate, fiind efectuată de un organ necompetent. În acest context, apărarea cere trimiterea dosarului la procurorii ce erau competenţi în cauză şi refacerea urmăririi penale, instanţa rămânând în pronunţare asupra acestei solicitări. Cei trei suspecţi, alături de alte cinci persoane, au fost trimişi în judecată la începutul lunii februarie 2009, sub acuzaţiile de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, furt calificat, asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, activitate infracţională a celor opt s-a desfăşurat în intervalul iulie - octombrie 2008, când suspecţii ar fi sustras circa 240.620 kg de cocs de la SC Comvex SA. Prejudiciul astfel cauzat se ridică, potrivit procurorilor, la aproape 590.000 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii