Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:33 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă pe butuci? DNA nu l-a citat pe Nicuşor în dosarul „Geotop 2001"

ro

04 Oct, 2010 02:23 2363 Marime text

cap_7.jpgDemarat în forţă în luna iulie, când zeci de primari din judeţ s-au perindat la sediul Serviciului Teritorial Constanţa al DNA, unde au fost audiaţi de procurori în legătură cu contractul încheiat pentru documentaţia cadastrală în cazul reţelei de drumuri publice de interes local din Constanţa, dosarul Geotop 2001 pare să bată pasul pe loc, în prezent. Deşi, la vremea respectivă, surse avizate susţineau că ţinta atacului DNA ar fi însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, apropiaţi ai anchetei au precizat că preşedintele CJC nici măcar nu a fost citat pentru audieri, până la acest moment.

În luna iulie, aproape toţi actualii şi foştii primari ai comunelor constănţene au fost invitaţi la sediul Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde au fost audiaţi într-o anchetă desfăşurată de structura centrală a DNA cu privire la contractul încheiat cu firma bucureşteană SC Geotop 2001 SRL Bucureşti. Surse judiciare au declarat, la vremea respectivă, că este vorba despre o sesizare din oficiu, din presă, iar în luna iulie dosarul se afla în faza actelor premergătoare, fiind vorba despre contractul încheiat pe 28.11.2007 între Consiliul Judeţean Constanţa şi firma SC Geotop 2001 SRL. Mai exact, denumirea contractului este „documentaţie cadastrală şi înscrierea în Cartea Funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din Judeţul Constanţa şi realizarea Soluţiei geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport", acesta fiind adjudecat de firma Geotop, în 2007, pentru suma de 8.435.827 de lei, fără TVA. La vremea încheierii contractului, Consiliul Judeţean Constanţa a apreciat că, din toate cele cinci oferte primite, cea făcută de reprezentanţii Geotop 2001 este cea mai bună, criteriul de atribuire fiind „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". Pentru ca respectivul contract să poată fi realizat, anterior adjudecării licitaţiei de către Geotop, Consiliul Judeţean Constanţa a încheiat un „Acord de asociere - parteneriat" cu 45 de primării din judeţ. Acordul a fost semnat „în vederea participării la procedura de achiziţie publică «Documentaţie cadastrală şi înscriere în Cartea funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»". Cu toate acestea, în ciuda tam-tam-ului de la început, ancheta pare să avanseze din ce în ce mai greu în clipa de faţă, din moment ce preşedintele CJC nici măcar nu a fost citat pentru audieri. În acest context, surse avizate nu exclud posibilitatea ca şi acest dosar, la fel ca altele în care erau vizaţi capi ai administraţiei publice locale, să se „dizolve" ca un balon de săpun.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii