Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:34 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ani grei in penitenciar pentru fratii Ciocarlan

ro

19 Feb, 2010 03:53 1258 Marime text
Achitaţi iniţial de magistraţii Judecătoriei Constanţa, fraţii Ciocârlan, adevărate vedete ale instanţelor constănţene ţinând seama de sumedenia de dosare penale existente pe numele lor, au fost condamnaţi de Tribunal. Judecătorii au admis apelul declarat de procurori şi au decis să-i condamne pe cei doi Ciocârlan şi pe Mihai Dascălu. În urma reanalizării cazului, Severin Gheorghiţă Ciocârlan a fost condamnat la doi ani de închisoare, Ionel Ciocârlan a primit trei ani şi opt luni de detenţie, iar Dascălu a primit doi ani şi zece luni. Pentru toţi cei trei suspecţi a fost dedusă perioada pe care au petrecut-o în stare de arest preventiv, de pe 11 mai 2007 până pe 20 noiembrie 2007. În plus, cei trei au fost obligaţi la plata în solidar a peste 17.000 de lei. Decizia poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel. Ionel Ciocârlan, de 28 de ani, alături de fraţii săi, Severin Gheorghiţă, de 20 de ani, şi Mihai Dascălu, de 29 de ani, au fost acuzaţi de comiterea furtului de haine şi încălţăminte de la Târgul Tinimtex, petrecut acum doi ani. Totodată, fraţii au fost acuzaţi că ar fi fost şi autorii altor furturi din locuinţe. În urma percheziţiilor domiciliare, s-au descoperit bunuri furate în valoare de peste 200.000 de lei. În locuinţele fraţilor Ciocârlan au fost găsite piese auto, aparatură electrocasnică, statuete din lemn, covoare, îmbrăcăminte, sticle cu băutură şi jucării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii