Ape tulburi la Arhiepiscopia Tomisului Uite sindicatul, nu e sindicatul
Ape tulburi la Arhiepiscopia Tomisului:Uite sindicatul, nu e sindicatul
17 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
4001
Marime text
În timp ce preoţii răzvrătiţi împotriva cârmuirii Înalt Prea Sfinţiei Sale Teodosie au pus bazele Sindicatului Solidaritatea - ce militează pentru "stoparea producţiei «fabricilor de popi», creată cu unicul scop de a susţine un sistem perimat şi abuziv" - reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin cu vehemenţă că "în Biserica Ortodoxă Română nu funcţionează legal niciun sindicat al clerului".
"O astfel de structură este incompatibilă cu slujirea şi misiunea sacerdotală", spun reprezentanţii Biroului de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului într-un comunicat de presă. "Dincolo de dificultăţile de ordin economic, financiar, pe care le întâmpină în această perioadă multe alte instituţii din România, nu doar Arhiepiscopia Tomisului (...) aducem la cunoştinţa publicului larg că, în Biserica Ortodoxă Română, nu funcţionează legal niciun sindicat al clerului", se arată în document. Totodată, reprezentanţii Arhiepiscopiei au mai spus că "prin urmare, numitul Mascaş Alexandru Gabriel, care se consideră preşedintele unui sindicat al clerului intitulat Solidaritatea, nu reprezintă în niciun fel pe preoţii şi diaconii din Arhiepiscopia Tomisului". Iar aceasta, în condiţiile în care la momentul reînfiinţării sindicatului, părintele Gabriel Mascaş preciza că printre obiectivele generale ale acestuia se numără "eliminarea din structurile BOR şi scoaterea în afara legii a clerului dovedit colaborator cu organele de represiune comuniste", dar şi "stoparea imediată a salariilor necuvenite ale aşa-zisului «cler superior» de la bugetul de stat, contrar jurământului canonic de sărăcie, şi recuperarea acestora". Nu în ultimul rând, reprezentanţii Solidarităţii se angajaseră să lupte pentru "stoparea producţiei «fabricilor de popi», creată cu unicul scop de a susţine un sistem perimat şi abuziv".

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- teologul 17 Dec, 2010 20:54 Preotii nu sunt platiti de stat. Statul contribuie cu 40% din salariul tarifar la salarizarea preotilor ceea ce reprezinta cam 50% din cotele pe care le platesc preotii statului. Si atunci cine plateste pe cine? Preotii nu pot avea sindicate pentru ca intre ei si institutia Bisericii nu exista un contract de munca ce poate fi negociat ci un juramant depus in fata lui Dumnezeu si a ierarhului la hirotonie, ca va respecta principiile morale stabilite de Hristos. Ca s-a umplut orasul de biserici nu-i de loc rau pentru ca niciodata biserica prin preotii sai nu a invatat pe cineva de rau. Motivatia ca nu mai merg oamenii la biserica pentru ca nu mai au incredere in preoti este doar o scuza lamentabila a celor necredinciosi. Cu cat societatea va fi mai "fara Dumnezeu" cu atat mai mult va fi nevoie de mai multi preoti. Respectati cu totii invataturile lui Hristos si atunci ve-ti "scapa" de preoti caci atunci nu va mai fi nevoie de ei.
- alt mirean 17 Dec, 2010 11:07 Ca orasul e plin de preoti - cate 4-5 la biserici - nu e o problema. Problema e ca in prezent sunt foarte multi preoti care nu au nici un fel de parohie, asa zisi preoti misionari, si cred ca cel putin pana se vor gasii parohii ptr toti acestia (care sunt destul de multi) ar trebui oprita hirotonisirea altora. De asemeni cred ca ar trebui suspendat examenul de admitere la Teologie Pastorala (ma refer aici in Constanta in alta parte nu cunosc situatia), pana la rezolvarea acestei probleme, urmad ca acesta sa fie reluat doar in momentul in care va apare iar necesitatea formarii de noi preoti, respectiv vor fi parohii disponibile. In sanul Bisericii Ortodoxe este nevoie in mod cert de un sindicat care sa le aperea drepturile ca salariati ale preotilor, drepturi care in momentul de fata sunt incalcate sistematic de actualii erarhi prin neplata salariilor luni la rand , neplata impozitelor catre stat, etc. Trebuie sa se hotarasca odata ptr totdeauna ce sunt de fapt, niste angajati ai statului si atunci sa se supuna regulilor acestuia (si ei sunt angajati ai statului atat timp cat statul plateste parte din salariile clerului) sau reprezinta un organism aparte cu reguli diferite si in acest caz nu se supun regulilor statului si drept urmare statul nu va mai sustine baneste clerul. Situatia actuala, trebuie oricum sa inceteze, intrucat duce la abuzuri grosolane din partea Arhepiscopilor.
- mirean 17 Dec, 2010 00:02 Preotii,sunt si ei tot oameni.De ce sa nu aiba sindicat?Cu atat mai mult,acolo unde exista cate un personaj atat de controversat cum e IP Teodosie,cu siguranta e necesar un sindicat.Nu vedeti ca s-a umplut orasul de biserici si bisericile au cate 4-5 preoti?Credinciosii care merg la biserica sunt prea putini...pt.ca si-au pierdut increderea in preoti.