Arestat pentru ca a furat 160 de tone de tabla neagra
Arestat pentru ca a furat 160 de tone de tabla neagra
04 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
930
Marime text
Acestea valorau 53.000 de dolari * Codrut Popa este acuzat ca a intocmit o nota de comanda in fals pe un formular al societatii la care lucrase cu ceva timp mai inainte * Barbatul este cercetat pentru furt calificat si fals in inscrisuri sub semnatura privata
Un barbat a fost arestat provizoriu de catre procurorii constanteni deoarece in baza unei chitante false a ridicat mai multe role de tabla neagra de pe o barja din port. Codrut Popa, in varsta de 40 de ani, este din Constanta si a lucrat o perioada de timp la SC Noreks SA. Pe data de 26 august, barbatul a intocmit in fals o nota de comanda pe un formular emis de catre societatea unde lucrase anterior, solicitand mutarea a opt role de tabla neagra de pe barja 3879, apartinand CNFR Navrom SA Galati, pe chei. Dupa ce operatiunea de mutare a avut loc, Popa a incarcat cele 160 de tone de tabla neagra care reprezentau rolele si le-a transportat in localitatea Poiana. In cursul zilei de ieri, barbatul a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, in cele din urma fiind arestat provizoriu. El este acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata si furt calificat. Cele opt role sustrase ilegal din port valorau 53.000 de dolari.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii