Arhiepiscopia lui Teodosie, executată de preoţii caterisiţi de ÎPS

09 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2175
Marime text
Perdantă în procesul cu părintele Vasile Guriţă, fostul paroh de la Eforie Nord, Arhiepiscopia Tomisului va fi executată silit, părintele urmând să fie repus pe funcţie, indiferent de voinţa instituţiei cârmuite de Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie.
Decizia a fost luată ieri de magistraţii Judecătoriei Constanţa, care au respins ca nefondată cererea formulată de reprezentanţii Arhiepiscopiei privind suspendarea provizorie a executării. În aceste condiţii, părintele Guriţă nu va mai avea nicio problemă în punerea în executare a sentinţei Tribunalului Constanţa prin care i s-a dat dreptate în litigiul cu Arhiepiscopia. Mai exact, Tribunalul a decis repunerea în funcţie a părintelui, reinstalându-l preot 1 la Parohia Eforie Nord 2, şi i-a acordat drepturile salariale cuvenite pentru perioada în care a fost înlăturat de pe funcţie. Pe de altă parte, nu este de trecut cu vederea faptul că actualul paroh al Parohiei Eforie Nord 2, părintele Ciprian Cojocaru, riscă să fie scos cu executorul judecătoresc din biserică, în sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa fiind prevăzută, potrivit părintelui Guriţă, aprobarea pentru evacuarea silită a preotului impus de Teodosie. Preotul a mai spus că Arhiepiscopia Tomisului a fost notificată cu privire la punerea în executare a sentinţei Tribunalului. Cu alte cuvinte, Arhiepiscopia ar fi primit înştiinţarea privind iminenta evacuare a părintelui Cojocaru de la Parohia Eforie Nord 2. Motiv pentru care a contestat executarea silită şi a solicitat suspendarea acesteia. În acelaşi timp, reprezentanţii Arhiepiscopiei au promovat recurs împotriva deciziei Tribunalului Constanţa, fiind de părere că nu poate o instanţă civilă să decidă peste hotărârea bisericii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii