Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arma de vânătoare, pădurea şi câinele Lider constănţean al PSD, cercetat pentru tentativă de omor

ro

17 Nov, 2011 01:00 2456 Marime text

psd_-_Paul_Colis_01.jpgPrim-vicepreşedintele PSD Băneasa, Paul Coliş, cercetat pentru tentativă de omor după ce a împuşcat un om din greşeală, a primit o soluţie favorabilă din partea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

După ce au ajuns la concluzia că fapta nu a fost cu intenţie, procurorii au decis să nu înceapă urmărirea penală faţă de pesedist. Totuşi, soluţia a fost atacată la instanţă de victima „greşelii" lui Coliş, care le cere judecătorilor să trimită dosarul înapoi la Parchet, pentru ca politicianul să fie trimis în judecată şi să răspundă penal pentru faptele sale. În paralel cu ancheta desfăşurată de procurori pe parcursul a mai bine de un an, Paul Coliş şi-a continuat cariera politică, în prezent ocupând postul de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei PSD Băneasa, funcţie nou-înfiinţată, de altfel.

La începutul anului 2010, mai exact pe 3 ianuarie, Coliş a fost protagonistul unui incident petrecut în pădurea Făurei, el rănind cu arma de vânătoare un cioban din zonă, în timp ce încerca să tragă după un câine, potrivit propriilor declaraţii date în faţa anchetatorilor. Accidentul s-a întâmplat în jurul orei 13.30, când politicianul din Băneasa a tras un foc de armă cu o puşcă de vânătoare, rănindu-l cu o alică pe Orhan Arabagi, de 30 de ani, din Băneasa, care păşuna caprele în zonă. În urma impactului, Arabagi a fost rănit superficial, astfel că nu a fost necesară internarea sa într-o unitate spitalicească. Aşa cum am precizat anterior, în faţa autorităţilor, Coliş a declarat că intenţia sa era să tragă după un câine, însă alicele au ricoşat din copac şi l-a rănit din greşeală pe Orhan Arabagi. Imediat după producerea accidentului, arma de vânătoare a lui Coliş a fost ridicată de experţii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Ulterior, dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, faţă de Paul Coliş efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Totuşi, după un an şi câteva luni de la producerea accidentului, procurorii din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de liderul PSD. Soluţia a fost pronunţată în luna aprilie 2011, în temeiul articolului 10 litera d din Codul de procedură penală, potrivit căruia „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii".

Plângere la Tribunal

Surse judiciare spun că liderul din cadrul PSD Băneasa are permis de port armă, astfel că a fost cercetat doar pentru tentativă de omor. Iar din moment ce s-a stabilit că fapta nu a fost făcută cu intenţie, Coliş nu poate fi urmărit penal, spun aceleaşi surse. În ceea ce priveşte eventualele daune sau despăgubiri materiale, Arabagi ar trebui să deschidă o acţiune civilă împotriva prim-vicepreşedintelui PSD Băneasa pentru recuperarea acestora. Totuşi, soluţia procurorilor constănţeni a fost atacată de „victimă" la Tribunalul Constanţa, într-un proces al cărui obiect este reprezentat de „plângere împotriva rezoluţiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale". În acest context, la momentul actual, rămâne la latitudinea judecătorilor dacă se va redeschide sau nu ancheta în cazul Coliş. De altfel, poate că nu este de trecut cu vederea faptul că acesta nu este primul contact al politicianului cu legea penală, în 1994 el fiind implicat, potrivit unor surse, într-un accident rutier soldat cu moartea unui minor de cinci ani şi rănirea gravă a unui copilaş de un an. Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, în 2008, Paul Coliş a fost candidatul Uniunii Populare Social Creştine pentru Primăria Băneasa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii