Asigurari internationale falsificate si prostituate, descoperite la granita
Asigurari internationale falsificate si prostituate, descoperite la granita
24 Jan, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
807
Marime text
In cursul zilei de ieri, cinci transportatori, care circulau cu asigurarile internationale de raspundere civila auto falsificate, au fost retinuti la Negru -Voda * De asemenea, politistii de frontiera au identificat doua prostituate care doreau sa ajunga in Germania
Lucratorii din cadrul Punctului Politiei de Frontiera de la Negru Voda au identificat, ieri, la controlul de intrare in tara, cinci barbati care circulau cu asigurarile internationale de raspundere civila auto falsificate. Cartile verzi au fost prezentate la control de catre cinci cetateni din Republica Moldova, care conduceau automarfare incarcate cu diferite marfuri. Deoarece, numai de la inceputul anului si pana in prezent, au fost descoperite 16 asigurari falsificate, fata de documentele prezentate de transportatori, politistii de frontiera au avut unele suspiciuni, motiv pentru care au efectuat verificari amanuntite. Astfel, s-a descoperit ca asigurarile erau falsificate prin stampilarea in fals a unor combinatii ale grupurilor de cifre, respectiv 8, 12, 35 si 90 care formau seria. Politistii de frontiera au intrerupt calatoria pentru toti cei cinci soferi si au intocmit dosare penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals. In cursul zilei de ieri, persoanele in cauza au fost prezentate procurorilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia care au dispus cercetarea acestora in stare de libertate. Tot la acest punct, politistii de frontiera au interzis iesirea din tara pentru doua persoane de sex feminin, care au declarat ca scop al calatoriei vizitarea unor rude in Bulgaria. In urma investigatiilor efectuate de catre politisti, s-a descoperit ca, in fapt, intentia lor era de a ajunge in Germania, pentru a practica prostitutia. Fetele circulau cu un autoturism marca Renault in care se mai aflau o femeie si un barbat, cetateni bulgari. Deoarece politistii de frontiera au remarcat unele neconcordante intre cele declarate de cele doua si atitudinea lor, verificarile au fost extinse. Din cercetari a reiesit ca cele doua femei, sprijinite de bulgari, urmau sa plece pe calea aerului din Varna spre Berlin, unde ar fi "lucrat" intr-un bar de noapte. Politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara a femeilor. Doar cele doua persoane din Bulgaria au putu pleca mai departe, urmand a se lua masuri specifice de monitorizare a deplasarilor viitoare a acestora in spatiul tarii noastre.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii