Astazi incepe Regatta Beneteau 2010
Astazi incepe Regatta Beneteau 2010

25 de
yachturi şi 200 de participanţi vor
porni, astăzi, 2 iulie, în cursa pentru primele locuri ale regattei
„Beneteau
2010", organizată de NauticLife.
Regata va cuprinde două etape: prima,
cea de
astăzi, de offshore, ce va începe de la orele 10.00, va avea loc pe ruta
Mangalia-Tuzla şi retur, iar cea de sâmbătă, cea de inshore, se va
derula în
faţa Portului Turistic Mangalia. La linia de start vor fi ambarcaţiuni
româneşti şi bulgăreşti.
Prima etapă are o lungime de 20 de mile, iar cea de-a doua, cu balize, va avea 8 mile marine. „Ambarcaţiunile au clase diferite, tocmai de aceea se va merge pe un sistem de «handicap», care va oferi tuturor concurenţilor şanse egale", a declarat skiperul velierului „Life" al Nautic Life, Sorin Drugan.
Velierul câştigător va fi premiat cu un radar digital, de 1.200 de
lire, în
timp ce membrii echipajului de pe locul al II-lea de la fiecare clasă
vor primi
jachete speciale pentru navigaţie, iar cei de pe locul al III-lea
mânuşi, şepci
şi saci.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp