Au pradat Judecatoria Constanta
Au pradat Judecatoria ConstantaDupă câte se pare, hoţii au dat atacul ziua în amiaza mare, urcând nestingheriţi la etajul unu al clădirii, în timp ce jos, la parter, în sălile de judecată, se desfăşurau nestingherite procesele civile şi penale. Întâmplarea s-a petrecut ieri după-amiază, însă furtul a fost descoperit abia în jurul orei 15.00. Judecătorul Răzvan Davidencu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Constanţa, a confirmat spargerea şi a precizat că Poliţia a fost anunţată la 15.10, după ce grefiera a constatat că nu-şi mai găseşte poşeta. În urma apelului, la Judecătoria Constanţa s-au deplasat poliţiştii Secţiei 3, dar şi o echipă de cercetare la faţa locului. De menţionat că instanţa este dotată cu tehnică de supraveghere video, pe holuri şi în sălile de judecată, iar oamenii legii speră să găsească imagini care să le fie de ajutor în stabilirea identităţii hoţilor. Potrivit declaraţiilor victimei, prejudiciul se ridică la circa 200 de lei, reprezentând suma pe care grefiera o avea în portofel, însă femeia a declarat că i-au fost furate şi cheile de la maşină şi de la apartament, împreună cu toate actele personale. La acest moment, cercetările sunt în plină desfăşurare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp