Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoturismele solicitate de IPJ vor fi achizitionate de la SC Ager Leasing SA Giurgiu

ro

16 Feb, 2006 00:00 889 Marime text

S-a perfectat contractul

Potrivit prevederilor contractuale, autospecialele urmeaza a fi furnizate pana la sfarsitul lunii iunie 2006, iar plata contravalorii acestora se va realiza pana la sfarsitul anului 2008 * Conducerea IPJ Constanta a solicitat MAI 160 de autoturisme pentru acoperirea necesarului la posturile de politie din mediul rural si Serviciul Rutier, acestea urmand a fi repartizate in functie de prioritati

In urma procedurii de achizitie in sistem leasing financiar a celor cinci mii de autoturisme cu care urmeaza a fi imbunatatita dotarea logistica a Politiei Romane, contractul in valoare de aproximativ 260 de milioane RON a fost perfectat cu SC Ager Leasing SA Giurgiu. Potrivit prevederilor contractuale, autospecialele urmeaza a fi furnizate pana la sfarsitul lunii iunie 2006, iar plata contravalorii acestora sa se realizeze pana la sfarsitul anului 2008. Contractul a fost incheiat pentru sase mii de autospeciale, dintre care cinci mii urmeaza a fi repartizate Politiei Romane, restul de o mie de mijloace de transport fiind destinate celorlalte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor. Din cele cinci mii de masini, conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta a solicitat 160 de autoturisme. Seful IPJ, comisarul sef Victor Popescu, a inaintat la sfarsitul lunii septembrie la minister, o solicitare pentru distribuirea unui numar de 160 de autoturisme pentru acoperirea necesarului la posturile din mediul rural si Serviciul Rutier, acestea urmand a fi repartizate in functie de prioritati. Din cele sase mii de autoturisme ce urmeaza a fi achizitionate, 4 500 sunt Dacia Logan Ambiance 1,4 MPI, cu inscriptionare specifica, echipate cu rampa de avertizare optica si acustica, statie radio-comunicatie, radio-telefoane portabile, sursa de iluminare portabila, baterie suplimentara, radio-casetofon, triunghi reflectorizant si stingator. Valoarea acestora se ridica la 32.319 RON. Restul de 1500 de autoturisme sunt Dacii Logan Laureate 1,6 MPI, echipate cu girofar, statie radio-comunicatie, triunghi reflectorizant si stingator, in valoare de 28.635,6 RON.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii