Averi, instituţii şi politică Ce legături sunt între Constanţa şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Averi, instituţii şi politică:Ce legături sunt între Constanţa şi Comisia de Supraveghere a AsigurărilorAstfel, Parlamentul României a hotărât numirea în funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pe Constantin Buzoianu, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Cornel Gheorghe Constantinescu Coca, vicepreşedinte, Tudor Baltă, vicepreşedinte, fost primar al municipiului Constanţa şi fost deputat de Constanţa şi Claudian Doru Frunzulică, membru. Acesta din urmă are, potrivit ziarului „Săptămânalul de Olt" două apartamente în Năvodari. De menţionat că noul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a fost consilier al preşedintelui companiei de asigurări Omniasig, director general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, Poliţie de Frontieră şi Străini, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Transporturi pentru Regionala CFR Constanţa. Potrivit Ziarului Financiar, Tudor Baltă a absolvit Academia de Studii Economice (ASE) în anul 1973 şi până în 1991 a lucrat la ONT Litoral Mamaia. „În 1990 a candidat ca independent pentru Primăria Municipiului Constanţa şi a ocupat funcţia de primar până în 1992. A devenit membru al PDSR (actualul PSD) în 1994, iar în anul 2000 a candidat din nou pentru primărie, însă nu a mai obţinut un mandat. În mandatul 2000 - 2004 a fost deputat al PSD şi membru în comisia de buget-finanţe în Camera Deputaţilor. Este membru în Consiliul CSA din anul 2004, iar în 2006 a fost promovat pe poziţia de vicepreşedinte, candidatura sa fiind susţinută de PSD", potrivit sursei menţionate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp